30.3 C
Craiova
sâmbătă, 8 august, 2020
Știri de ultima oră Local Dolj 101 elevi au pierdut bacul din prima zi

101 elevi au pierdut bacul din prima zi

În Dolj, cea de a doua sesiune a examenului de bacalaureat a debutat sub semnul absenteismului

Din cei 480 de candidaţi înscrişi pentru a susţine luni proba de competenţe la limba şi literatura română, 100 nu s-au prezentat. Absenţa la aceste probe este echivalentă cu nepromovarea sesiunii, întrucât metodologia prevede că şi evaluarea competenţelor este obligatorie chiar dacă rezultatele nu sunt cuantificate prin note, ci prin calificative. Pentru a le mai da o şansă, în Dolj, candidaţii au avut posibilitatea să susţină proba de limba română în paralel cu cea de la limba străină. Cu toate acestea, nici unul din absenţi nu s-a mobilizat să mai susţină examenul.

A predominat cel mai mic calificativ

În ceea ce priveşte rezultatele la proba de limba şi literatura română, elevii nu au arătat că s-au pregătit foarte mult nici pentru această sesiune. „150 de candidaţi au obţinut calificativul utilizator mediu, 149 au fost etichetaţi ca avansaţi şi numai 83 s-au dovedit a fi experimentaţi“, a precizat inspectorul şcolar general adjunct, Nicuşor Cotescu, preşedintele Comisiei Judeţene pentru Bacalaureat. Pentru a obţine calificativul mediu de comunicare în limba română, absolvenţii de liceu trebuie să demonstreze că ştiu să citească corect şi cursiv un text la prima vedere din care, mai apoi, să identifice câteva idei. Pentru experimentat, cerinţele sunt ca textul să fie citit corect, cursiv, conştient şi expresiv, după care candidatul sintetizează mesajul global al fragmentului şi explică aspectele implicite ale acestuia.

Engleza, în topul preferinţelor

Ieri a început şi proba competenţelor de comunicare într-o limbă străină, la care candidaţii au preferat, în majoritate, limba engleză. „Pentru proba de competenţe lingvistice, din cei 470 de candidaţi înscrişi, 424 au optat pentru engleză, 65 pentru franceză şi unul pentru germană“, a adăugat preşedintele Comisiei Judeţene pentru Bacalaureat. Examenul de comunicare într-o limbă modernă se derulează în trei etape. În prima zi, elevii au susţinut proba orală de citire şi înţelegere a unui text dat, iar astăzi vor susţine proba de audiere a unui text şi o probă scrisă de o oră şi jumătate, care se va derula în intervalul 13.30-15.00.
Mâine va avea loc ultima probă de competenţe digitale, iar de luni vor începe examenele scrise. Condiţia minimă pentru promovarea bacalaureatului pentru fiecare candidat este să obţină minimum nota 5 la fiecare examen scris, iar media generală să fie 6. Aceasta nu este valabilă dacă elevii nu au susţinut competenţele, fiind obligaţi să se înscrie şi la următoarea sesiune pentru susţinerea probelor la care nu s-au prezentat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

6 decese din cauza coronavirusului în județul Gorj

Șase persoane au murit de coronavirus în...

ȘTIRI GdS

6 decese din cauza coronavirusului în județul Gorj

Șase persoane au murit de coronavirus în județul Gorj în ultimele 24 de ore. Din datele raportate de către Direcția de Sănătate...

Un bărbat a dus la poliție o importantă sumă...

Un agent de poliție din cadrul Compartimentului Poliție Rutieră în cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești a găsit pe stradă, în fața magazinului...
00:00:20

Percheziţii efectuate în Craiova şi Olt la persoane bănuite...

Oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Craiova au efectuat patru percheziţii în Craiova şi una în comuna Osica, judeţul Olt, la locuințele...

Minoră dispărută, căutată de polițiști

Polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Rast au fost sesizați cu privire la faptul că, Burtea Diana-Rebeca, în vârstă de 14...

Un bărbat vindecat de COVID-19 a murit la două...

Un pacient în vârstă de 84 de ani, din comuna Văgiulești, județul Gorj, tratat de coronavirus în spitalul suport pentru COVID-19, din...