11.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMedicul acuzat că a refuzat un pacient: Vom vedea care a fost vinovatul

Medicul acuzat că a refuzat un pacient: Vom vedea care a fost vinovatul

Medicul Cornel Fulga a fost audiat vineri după-amiază de comisia trimisă de Ministerul Sănătăţii. Fulga se consideră nevinovat în cazul pacientului Marin Mitrache, de 65 de ani, din Găneasa, care a murit duminică, 12 februarie, după ce doctorul a refuzat să-l investigheze pe motiv că este băut şi agitat. Medicul l-a trimis de la Urgență la Secţia de psihiatrie. „Toţi cei care m-au acuzat până acum, inclusiv managerul şi mass-media, nu au dreptate fiindcă eu nu mă consider vinovat de nimic. Am făcut ceea ce trebuia făcut, pacientul fiind foarte agitat. Am luat decizia de a fi trimis pentru examen de specialitate în Secţia de psihiatrie. Repet, pentru tratament de specialitate, nu l-am internat expres acolo ca să scap de el, aşa cum s-a vehiculat“, a declarat Cornel Fulga, după ce a fost audiat de comisie. Acesta susţine că adevărata cauză a morţii pacientului se va afla numai după investigaţiile medico-legale. „În ceea ce priveşte vinovăţia pe care mi-o aduc unii, afirm că, deocamdată, nu există nici o legătură între ceea ce am făcut eu şi examenul făcut de medicul legist. Aşteptăm investigaţiile medico-legale şi după aceea vom vedea care a fost de fapt vinovatul şi care este adevărata cauză a morţii. Pacientul a venit în jurul orei 16.00, până s-au făcut foaia şi transferul a durat în jur de 10-15 minute, după care a fost trimis cu aceeaşi salvare la Secţia de psihiatrie pentru examenul de specialitate, nu cum se vehiculează că a stat în UPU o oră fără a i se face nimic“, a adăugat Fulga.
Comisia Ministerului Sănătăţii este formată din medici specialişti în medicina de urgenţă, dar şi un jurist. „Acum suntem la faza de studiere a documentelor. Se va întocmi un raport de control, iar concluziile vor fi comunicate de biroul de presă de pe lângă Ministerul Sănătăţii, după aprobarea raportului de către domnul ministru. Toată lumea va fi audiată, şi Ambulanţa, şi spitalul, iar în maximum trei zile, după terminarea audierilor, vom avea un răspuns concret. Din comisie fac parte specialişti UPU de la Iaşi, Craiova, Floreasca, chiar și şefi de UPU. Dacă medicul va fi găsit vinovat, ceea ce va urma va decide ministrul“, a declarat Alin Costache, şeful echipei de control.

Preşedintele CJ Olt: Voi face plângere penală împotriva medicului!

Paul Stănescu, preşedintele Consiliului Judeţean Olt, instituţie în subordinea căreia se află Spitalul Judeţean, a declarat că va face plângere penală împotriva lui Cornel Fulga dacă acesta va fi găsit vinovat de moartea bărbatului din Găneasa. „Ca om, dar şi ca preşedinte al consiliului judeţean, am mare încredere în personalul medico-sanitar din spital. Din punctul meu de vedere, sunt profesionişti şi nu voi ezita niciodată să mă tratez în acest spital, dar, ca orice pădure, are şi uscături, care trebuie să dispară. S-a declanşat o anchetă internă, atât la Colegiul Medicilor, cât şi la Comisia de disciplină din spital, şi managerul a luat decizia de a-l suspenda pe doctorul Fulga până când se va rezolva acest caz. Nu  pot să mă pronunţ dacă Fulga este sau nu vinovat, asupra acestui aspect se vor pronunţa specialiştii, dar vă asigur că, dacă verdictul acestor comisii va fi că medicul Fulga este vinovat de moartea acelui om, voi face personal plângere penală împotriva sa“, a precizat preşedintele CJ Olt.
Duminică după-amiază, Marin Mitrache a fost adus cu ambulanţa la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Slatina. Medicul de gardă, Cornel Fulga, a dispus să-l trimită pe bărbat la Secţia de psihiatrie, pe strada Drăgăneşti, unde pacientului i-au fost făcute o serie de analize şi a fost calmat. La opt ore de la internare, bărbatul a decedat. În urma necropsiei s-a stabilit că decesul a survenit pe fondul unor afecţiuni cardiace şi pulmonare, iar rezultatul alcoolemiei era zero.  
• Maria Oporan 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS