12.8 C
Craiova
duminică, 8 februarie, 2026
Știri de ultima orăLocalIsărescu: Povara fiscală a întreprinderilor trebuie redusă

Isărescu: Povara fiscală a întreprinderilor trebuie redusă

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, este de părere că o reducere a poverii fiscale la nivelul întreprinderilor este esenţială. Acesta a precizat că, prin comparaţie cu alte state, fiscalitatea României este redusă la nivel de Produs Intern Brut (PIB), dar împovărătoare la nivelul întreprinderilor. „Suntem într-o mare capcană din cauza poverii sociale şi a nefiscalizării agriculturii. Avem încasări la buget de 30 – 32%, dar povara pe întreprinderea plătitoare este de 60 – 70%. Toţi cei din producţie sunt sugrumaţi. Aceasta este şi sursa muncii la negru“, a declarat ieri Isărescu. El susţine că nu vor putea fi reduse contribuţiile sociale până când nu se va crea un echilibru între numărul contribuabililor care muncesc şi cel al beneficiarilor de asistenţă socială. Guvernatorul BNR recomandă stimularea muncii „prin reducerea poverii sociale“, precizând că în prezent sunt numai patru milioane de contribuabili şi „peste cinci milioane de beneficiari, sub diverse forme“.

• NewsIn

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII