18.3 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGeoană i-a cerut lui Isărescu să respecte graficul adoptării monedei euro

Geoană i-a cerut lui Isărescu să respecte graficul adoptării monedei euro

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a anunţat că luni conducerea parlamentului îi va invita pe premierul Emil Boc şi pe miniştrii „cheie" din guvern în parlament pentru a obţine un punct de vedere în privinţa urmărilor încheierii acordului de împrumut cu FMI şi Comisia Europeană.

„La nivelul conducerii parlamentului, să ascultăm şi opinia guvernului cu privire la paşii de urmat şi, bineînţeles, la această ajustare semnificativă a bugetului de stat în condiţiile aprobării acordului cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană", a motivat Geoană această iniţiativă.

El a spus, după întâlnirea Birourilor Permanente reunite ale parlamentului şi a altor politicieni cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, că „printr-un efort conjugat" al executivului, Ministerului Finanţelor, Băncii Naţionale şi al parlamentului România poate evita „contracţia masivă a economiei". „Suntem îngrijoraţi că încercarea de a evita o contracţie masivă a economiei este încă sub semnul întrebării şi riscul de hard-landing – de aterizare dură – este încă aici", a declarat Geoană.

Preşedintele Senatului i-a adresat guvernatorului solicitarea de a încerca „prin toate forţele" să nu se iasă din graficul legat de adoptarea monedei euro. „Ştiu că este greu, ştim că este greu, dar cred că lecţia pe care am învăţat-o cu toţii din această perioadă este că disciplina macroeconomică şi convergenţa cu UE, inclusiv din punct de vedere al adoptării monedei europene, pot şi trebuie să reprezinte o ancoră de stabilitate, predictibilitate şi de reclădire a încrederii în evoluţiile din economia românească", a spus Geoană.

Salută decizia BNR

Preşedintele Senatului a salutat decizia BNR de a debloca marţi o parte din resurse destinate creditării economiei, pas ce speră să fie „confirmat de deciziile băncilor comerciale din România pe baza acordului negociat cu FMI şi cu băncile-mamă care au sucursale" în România. Totuşi, el a atras atenţia asupra îngrijorării ca repornirea creditării să nu ducă la reproducerea condiţiilor care au dus la criza economică, spunând că este nevoie de o mai mare „vigilenţă" din punctul de vedere al calităţii creditelor şi al efectelor acestora asupra economiei şi societăţii.

Preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, prezentă la întâlnirea conducerii parlamentului cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, consideră că în condiţiile contractării creditului va fi necesară „multă responsabilitate din partea tuturor factorilor implicaţi" şi a subliniat că este un acord preventiv.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU