31.8 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalAutorităţile din Olt nu au cu ce să transporte zahărul „comunitar“

Autorităţile din Olt nu au cu ce să transporte zahărul „comunitar“

O parte din autorităţile judeţene implicate în Planul European de Ajutoare Alimentare în beneficiul Persoanelor Defavorizate (PEAD) 2008 se zbat să găsească soluţii pentru a aduce de la depozitul din Calafat cele 370 de tone de zahăr pus la dispoziţie din stocul de intervenţie al Ungariei.

 

Cu toate că a mai rămas mai puţin de o lună până la livrarea primului transport de zahăr în depozitul de la Calafat, instituţiile judeţene implicate în proiect nu ştiu încă în ce fel vor aduce zahărul destinat persoanelor defavorizate. Prin acest proiect, persoanele care beneficiază de venit minim garantat, de hrană la cantina socială, pensionarii agricultori şi persoanele aflate în centrele de permanenţă vor beneficia de 6 kg de zahăr şi 20 kg de făină.

Dacă distribuirea făinei decurge normal, conform graficelor întocmite de autorităţi, nu acelaşi lucru se poate spune despre distribuirea zahărului. Acesta este adus din Ungaria de firma Szentlorinckatai Coop KFT până la Calafat. De acolo, autorităţile judeţene trebuie să se descurce singure. Cum acţiunea este caritabilă, iar bani nu se găsesc, autorităţile din Olt dau din colţ în colţ.

Potrivit prevederilor legale, de transportul zahărului ar trebui să se ocupe Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Olt „APIA trebuie să ia măsuri pentru a fi asigurate fondurile necesare efectuării plăţii în cazul achiziţionării produselor de pe piaţă, cheltuielilor de transport şi celor administrative, în limita resurselor financiare alocate României“, se arată în art. 5, punctul 3, Anexa I din Legea nr. 410/2008. Directorul APIA Olt, Marinel Oaşă, susţine însă că nu are bani şi că problema ar trebui rezolvată de prefectură sau de consiliul judeţean. „Nu avem bani. Este o acţiune caritabilă. Cred că problema ar trebui rezolvată de prefectură sau de consiliul judeţean“, a declarat Oaşă.

Ştefan Nicolae, prefectul judeţului, susţine că problema nu este simplă, însă consideră că o va rezolva în scurt timp. „O să port o discuţie chiar mâine cu reprezentanţii consiliului judeţean, cu cei ai Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, cu reprezentanţii Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură. Este greu, va fi nevoie de 20 de camioane pentru a transporta zahărul. O să vedeţi că o să o descurcăm. Găsim noi o sponsorizare, ceva“, a dat asigurări prefectul.

Prima tranşă, de 30,8 tone de zahăr, va ajunge la Calafat pe 16 octombrie, urmând ca în zilele de 17, 20, 21, 22, 31 octombrie şi 3, 4, 5 şi 6 noiembrie să intre câte 105 tone.

Rămâne de văzut dacă cei 8.090 de beneficiari ai Legii nr. 416/2001 şi cei 35.766 de pensionari agricoli din judeţ vor primi la timp zahărul acordat în cadrul programului PERAD 2008.

Cei mai mulţi beneficiari ai programului sunt din Caracal (1.166), Corabia (1.193), Drăgăneşti-Olt (1.023), Slatina (1.138), Obârşia (1.070), iar cei mai puţini sunt în Slătioara, Găvăneşti şi Vişina Nouă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS