16.2 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalArestaţi pentru credite cu acte false

Arestaţi pentru credite cu acte false


Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor au reţinut miercuri patru craioveni, un bărbat şi trei femei, care au înfiinţat mai multe societăţi comerciale în numele cărora au întocmit documente false cu care au obţinut credite de nevoi personale, prejudiciul creat băncilor fiind de ordinul sutelor de mii de lei.

Patru persoane din Craiova au fost arestate preventiv ieri, fiind acuzate de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, după ce au obţinut aproape 100 de credite în baza unor acte false. Cei patru mai sunt cercetaţi şi în alte două dosare, pentru comiterea aceloraşi infracţiuni, comise în anul 2001, respectiv 2004.

Lucrătorii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Dolj i-au supravegheat câteva luni pe Remus Alexandru Dîrvăreanu, de 47 de ani, Carmen Dîrvăreanu, de 41 de ani, soţia acestuia, Elena Natalia Cazacu, de 28 de ani, şi sora sa, Alina Cazacu, de 33 de ani, toţi din Craiova, timp în care au strâns probe împotriva lor. Anchetatorii au stabilit că toţi cei patru, împreună cu alţi 15 învinuiţi, s-au asociat în vederea săvârşirii de infracţiuni cu scopul de a obţine fără drept credite de la bănci sau de la alte unităţi de creditare.

 

Modul de operare

 

Poliţiştii au stabilit că persoanele reţinute au înfiinţat trei firme comerciale, iar altă societate au cumpărat-o, în numele cărora întocmeau şi emiteau adeverinţe de venit şi contracte de muncă false pe numele unor persoane care doreau să obţină credite.

Cei patru racolau doljeni din oraşul Segarcea şi din localităţile învecinate, după care le întocmeau în numele firmelor actele necesare obţinerii creditelor. Când dosarul era gata, soţii Dîrvăreanu şi surorile Cazacu îi însoţeau la diverse unităţi bancare din Craiova, unde aceştia solicitau credite pentru nevoi personale, în lei sau valută, cu valori cuprinse între 3.000 şi 20.000 de lei, sau aparatură electrocasnică de la magazinele de profil. După ce creditul era aprobat şi banii înmânaţi titularului, cea mai mare parte din aceştia erau opriţi de cei patru craioveni, persoanele racolate alegându-se cu sume cuprinse între 500 şi 3.000 de lei, în funcţie de suma aprobată de bancă. Poliţiştii apreciază că prejudiciul creat prin aceste manevre frauduloase se ridică la suma de 200.000 de lei, după ce au reuşit să dea de urma a 15 doljeni care au obţinut credite cu ajutorul actelor false oferite de soţii Dîrvăreanu şi surorile Cazacu.

Oamenii legii se aşteaptă ca prejudiciul să fie cu mult mai mare, având în vedere că toţi cei patru au racolat aproape 100 de persoane. „Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor vor continua cercetările, în prezent existând date cu privire la faptul că în cauza respectivă sunt implicate în jur de 100 de persoane, urmând ca după definitivarea acestora să fie stabilit prejudiciul total cauzat prin manevrele frauduloase folosite“, a declarat inspector principal Florentina Popescu, purtătoarea de cuvânt al IPJ Dolj.

 

A treia serie de fraude

 

Reprezentanţii IPJ Dolj au precizat că toţi cei patru sunt cercetaţi în alte două dosare, pentru comiterea aceloraşi infracţiuni. Soţii Dîrvăreanu şi Alina Cazacu au fost reţinuţi de poliţişti pentru prima dată în anul 2001, când, tot prin manevre frauduloase de acelaşi fel, au înşelat mai multe unităţi bancare cu peste 160.000 de lei.

În anul 2004, celor trei li s-a alăturat şi Elena Natalia Cazacu, sora Alinei. În acelaşi an, cei patru au obţinut credite cu acte false în valoare de 120.000 de lei. Cercetările în aceste dosare nu au fost încheiate nici până astăzi, timp în care bărbatul şi cele trei femei au pus la cale altă „inginerie“ financiară, cu un prejudiciu estimat la cel puţin 200.000 de lei.

După ce miercuri cei patru au fost reţinuţi de poliţişti în baza unei ordonanţe emise de procuror, ieri au fost prezentaţi Judecătoriei Segarcea, care a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. La percheziţiile efectuate la domiciliile celor patru au fost găsite documentele firmelor, acte false, contracte de muncă, ştampile şi altele.

Campioni la înşelăciuni

De la începutul acestui an, poliţiştii doljeni au descoperit şi destructurat alte patru grupuri care reuşiseră să obţină cu acte false, în numele a sute de persoane, credite de la sucursalele unor bănci din Craiova. Cea mai importantă „captură“ a fost făcută de poliţiştii BCCO Craiova, la sfârşitul lunii martie, când a fost destructurat un grup infracţional format din 17 persoane, printre care era şi Elena Alina Răducan, o avocată din localitate, lidera grupului. Aceştia obţinuseră, în numai şase luni, credite cu acte false în valoare de peste 500.000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII