9.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalProgramele naţionale de sănătate, finanţate şi din donaţii

Programele naţionale de sănătate, finanţate şi din donaţii

Programele naţionale de sănătate – acţiuni realizate în scopul prevenirii, evaluării şi tratării bolilor cu impact major asupra stării de sănătate a populaţiei – pot fi finanţate inclusiv din donaţii şi sponsorizări, potrivit unei hotărâri adoptate în şedinţa de joi a guvernului.

Până în prezent, aceste programe puteau fi finanţate din bugetul de stat, din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii şi din Fondul de asigurări sociale de sănătate.

Hotărârea aprobată joi de guvern face referire şi la preţul medicamentelor, materialelor sanitare şi dispozitivelor medicale, eliberate, prin farmaciile cu circuit deschis care au contract cu casele de asigurări de sănătate, pacienţilor cuprinşi în cadrul programelor naţionale de sănătate. Astfel, toate acestea vor fi suportate la nivelul preţului de decontare aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii, respectiv preţul de vânzare cu amănuntul maximal cu TVA inclus, reprezentând tariful maximal stabilit. Prescrierea medicamentelor în ambulatoriu se face utilizând denumirea comercială.

Hotărârea mai prevede că medicamentele, materialele sanitare şi dispozitivele medicale utilizate în unităţile medicale cu paturi, pe durata spitalizării, pot fi achiziţionate de pacienţii cuprinşi în cadrul programelor naţionale de sănătate la un preţ care nu poate depăşi costul de decontare aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii.

Sumele necesare testelor de automonitorizare a glicemiei bolnavilor cu diabet zaharat, dependenţi de insulină, se asigură prin transferuri din veniturile Ministerului Sănătăţii către bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate. Farmaciile cu circuit deschis sunt obligate să elibereze testele la preţul de decontare aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii.

Hotărârea de guvern mai prevede că testele achiziţionate de autorităţile de sănătate publică şi unităţile sanitare pot fi eliberate, până la epuizarea stocurilor, prin farmaciile cu circuit închis care aparţin unităţilor sanitare respective.

Unităţile specializate care derulează activităţi cuprinse în programele naţionale de sănătate pot angaja personal pe toată perioada de realizare a acestora, se mai menţionează în hotărârea executivului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU