21.2 C
Craiova
luni, 17 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalVotul, ca indicativ de putere personală

Votul, ca indicativ de putere personală

Fie că ne place sau nu, toţi intrăm în lumea aceasta ca fiinţe potenţial sociale. Foarte puţini oameni conştientizează rolul lor din perspectiva socială.

 

Pentru că venim după 40 de ani de comunism, cu toţii ne raportăm atunci când ne justificăm conceptele şi neputinţele la aceşti 40 de ani în care am fost ţinuţi departe de ceea ce se numeşte adevărata democraţie. Ar fi interesant de ştiut că, în prezent, mai avem în spate şi 20 de ani de aşa-zisă libertate. Aproape jumătate din perioada pe care am trăit-o sub regimul comunist! Ce am învăţat fiecare, experienţele pe care le-am avut şi felul în care am trăit schimările ne diferenţiază. Ea este o parte a vieţii sociale. Este un element constant al acesteia. Schimbarea nu se întâmplă pur şi simplu. Schimbarea începe în interiorul fiecăruia. Durează până ajunge în mediul personal şi apoi, social.

Şi oraşul nostru se schimbă. Există oameni care se duc pe un drum, apoi se retrag în cealaltă direcţie. Şi mulţi dintre ei se opresc. Pentru cei din urmă, timpul nu mai există. Problema este simplă: nu ştiu ce vor. Nu poţi atinge o ţintă dacă nu ţi-o stabileşti.

 

Uneori uităm să ne mai trăim visele

 

Ca să fii învingător, trebuie mai întâi să începi. Să începi cu mintea ta, cu starea ta, cu corpul tău, cu acţiunile tale. Este foarte comod să facem parte dintr-o turmă. Succesul îl cunosc cei care acţionează. Definiţia frustrării este să faci acelaşi lucru şi să aştepţi rezultate diferite. Uneori, uităm să ne mai trăim visele şi rămânem în turmă. A rămâne în turmă înseamnă a-ţi fi indiferent cine are puterea. Puterea la nivel social exprimă, de fapt, coeficientul de putere la nivel personal, culoarea oraşului nostru reflectă culoarea identităţii noastre. Putem alege să ne fie indiferent sau nu. Putem alege să facem un exerciţiu de putere personală. Putem alege să mergem la vot sau nu. Putem face cu certitudine însă un lucru: putem verifica câtă energie punem în credinţele proprii. E foarte simplu să ne lăsăm manipulaţi, să renunţăm la valori, la vise, la dorinţe. Indiferenţa înseamnă moarte.

 

A avea o opţiune personală înseamnă a exersa puterea de a trăi

 

Ar fi interesant să observaţi dacă urmaţi pe cineva sau sunteţi o persoană care conduce. A merge la vot reprezintă, până la urmă, verificarea propriului indicativ de putere. Cum faceţi în viaţa de toate zilele? Cât de indiferentă vă este puterea? Cine conduce în viaţa dumneavoastră, în viaţa de cuplu, în relaţie? În ce stadiu sunteţi acum? Cine vă trăieşte viaţa?

A avea o opţiune personală şi a depune eforturi pentru a o aduce în realitate înseamnă a-ţi exersa puterea de a trăi. A-ţi exersa vitalitatea. A merge, până la urmă, la vot, este un exerciţiu personal. Duminică puteţi vota pentru dumneavoastră. Puteţi alege să investiţi energie ieşind din casă şi îndreptându-vă spre o secţie de votare, gândindu-vă la principiul puterii personale. Nu contează dacă învinge sau nu, până la urmă, candidatul pe care îl preferaţi. Acţionând, mergând la o secţie de votare, deja aţi învins şi aţi manifestat puterea personală!

Acum mulţi ani am auzit povestea unui om care a învăţat o lecţie fundamentală despre puterea bazată pe principii de la tatăl său. Băiatul trăia la o mică fermă, unde el şi tatăl său, în sezon, cărau sfeclă de zahăr până la o fabrică din apropiere, într-o căruţă trasă de patru cai. Sarcina băiatului era să ţină frâiele în vreme ce căruţa era încărcată. Dar când încărcătura începea să devină grea, tatăl lui prelua frâiele deoarece caii puteau trage mai bine când ţinea el frâiele. Caii învăţaseră să aibă încredere când cineva capabil şi care merita încrederea lor ţinea frâiele. Ei păreau să ştie că tatăl nu le-ar fi cerut să facă nimic imposibil. Era ca şi cum caii ştiau că el le înţelegea potenţialul. Când tatăl ţinea frâiele, caii munceau cum puteau ei mai bine. Erau uniţi. Eforturile lor erau coordonate. Munceau împreună. Fie că e vorba despre cai sau despre oameni, uşurinţa cu care este mutată orice fel de încărcătură este determinată în mare măsură de cine şi cum ţine frâiele.

 

Puterea înseamnă capacitatea de a acţiona

 

Votul este un exerciţiu de putere. Importantă este acţiunea în sine, faptul că aţi ales să folosiţi puterea personală. Cei puternici încearcă, acţionează, pierd şi câştigă. Cei slabi stau acasă, sunt vulnerabili şi, mai ales, sunt inactivi. Nu contează motivul acestei inactivităţi. Mintea noastră conştientă ştie să găsească un aranjament care să ne panseze orgoliile şi neputinţele.

Duminică este una din acele zile, destul de rare, în care putem să facem un exerciţiu de putere personală. Efectele acestui exerciţiu le vom trăi cu toţii, indiferent că ne place sau nu, la nivel social.

Ca să fii învingător, ca să fii puternic, trebuie mai întâi să începi! Poţi începe duminică, printr-un exerciţiu de generozitate faţă de tine însuţi. E momentul în care poţi activa în tine principiul puterii personale. Duminică poţi alege pentru tine!

Material realizat de psihoterapeut principal Gina Chiriac. Relaţii, la: www. psihoterapie-oltenia.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII