„Kamouraska“, de Anne Hebert
Editura Leda
Anna Karenina, în variantă actualizată
Am închis acum „Kamouraska“ Annei Hebert şi am sentimentul că am deschis-o cu doar câteva clipe mai devreme. Trebuie să mărturisesc că am început cu oarecare reţinere lectura, după ce am citit în prealabil câteva review-uri în care am fost avertizat că „formula narativă nu e foarte comodă“. Trăim într-o lume extrem de agitată, în care evenimentele ne bombardează şi ultima fărâmă de linişte, aşa încât orice carte care nu mă prinde în timp util riscă să mă piardă definitiv. Nu e şi cazul de faţă. La prima vedere, „o poveste gotică despre pasiune, crimă, dragoste şi vinovăţie“ nu e tocmai un subiect care să mă rupă din vâltoarea unor zile ambigue, în care o tânără veşnic îndrăgostită (un alt fel de reper al momentului, cel puţin pentru generaţia tânără) vorbeşte public, chiar dacă bâlbâit, despre „un rezervor de resurse“. Între lumea în care trăim şi cea din universul creat de Anne Hebert e cam aceeaşi diferenţă precum cea dintre extremele în care „Kamouraska“ surprinde personajul principal, Elisabeth d’Aulnieres. Andi Moisescu
