12.8 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalTineri arestaţi pentru vânzare de heroină

Tineri arestaţi pentru vânzare de heroină

Doi tineri, unul din oraşul Râmnicu Vâlcea şi altul din judeţul Argeş, au fost arestaţi, săptămâna aceasta, pentru 29 de zile, sub acuzaţia de vânzare a peste un kilogram de heroină. Vâlceanul a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă 1,118 kilograme de heroină într-o benzinărie din Râmnicu Vâlcea. Acesta avea asupra lui şi un pistol cu gloanţe de cauciuc.  

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Vâlcea au dispus începerea acţiunii penale împotriva lui Cosmin Roibu, de 21 de ani, din Râmnicu Vâlcea, şi a lui Anghel Ştefan Anghelescu, de 28 de ani, din Morăreşti, sub acuzaţia de vânzare a peste un kilogram de heroină, drog de mare risc. „Vâlceanul a fost prins în flagrant pe 30 iulie, în timp ce încerca să vândă peste un kilogram de heroină. S-a stabilit că argeşeanul este cel care a pus iniţial în circulaţie cantitatea de heroină depistată asupra vâlceanului, acesta fiind interesat de găsirea unor cumpărători şi pentru cantităţi mai mari de astfel de substanţe. Pe 31 iulie s-a dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale a argeşeanului. Poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea şi al Serviciului Antidrog al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti au reuşit să-l prindă pe acesta“, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, comisarul Marcel Sărdaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Vâlcea. Substanţa pusă în circulaţie de cei doi a fost analizată şi s-a stabilit că e heroină, drog de mare risc. „S-a dispus arestarea preventivă a celor doi pentru 29 de zile, iar Tribunalul Vâlcea a emis pe 31 iulie mandatele de arestare“, a precizat comisarul Marcel Sărdaru.  

Flagrantul, la benzinărie

Procurorul-şef al DIICOT Vâlcea a declarat că, pentru organizarea flagrantului, s-a folosit un investigator sub acoperire. „Investigatorul nostru l-a sunat pe vâlcean şi s-au întâlnit în staţia PETROM de lângă Maternitatea din Râmnicu Vâlcea. Discuţia a avut loc ziua, la o masă de la benzinărie. Vâlceanul a cerut 50.000 de euro pe 1,118 kilograme de heroină. În urma negocierilor a rămas ca întreaga cantitate să o vândă cu 45.000 de euro“, a povestit procurorul-şef. În urma negocierii, vâlceanul a lipsit zece minute şi s-a întors cu heroina. „După ce a prezentat o mostră, am intervenit şi l-am imobilizat, după care s-a încheiat procesul-verbal de organizare a flagrantului. Tânărul avea asupra lui şi un pistol cu gloanţe de cauciuc. Avea un cartuş pe ţeavă, dar nu a avut timp să-l folosească“, a spus procurorul-şef al DIICOT.

Argeşeanul, prins la Brezoi

În timp ce Roibu era prins în flagrant, Anghelescu era plecat la mare cu soţia şi cu copilul. „Argeşeanul făcea demersuri ca să intre în posesia banilor. Cred că şi-a dat seama că se petrece ceva, după arestarea lui Roibu, că a venit în Vâlcea ca să verifice ce s-a întâmplat, mai ales că banii erau foarte importanţi. Era singur în maşină când a fost identificat. A fost prins pe raza oraşului Brezoi şi s-a blocat în maşină când şi-a dat seama ce se întâmplă. Argeşeanul e recidivist. A fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru delapidare“, a afirmat procurorul-şef al DIICOT. Şi Roibu, şi Anghelescu sunt oameni cu bunăstare. Roibu e asociat la o firmă cu profil alimentaţie publică din Râmnicu Vâlcea, iar argeşeanul presta diverse servicii. În locuinţele celor doi s-au făcut patru percheziţii şi
s-au ridicat echipamente electronice. „Avem informaţii cu privire la provenienţa drogurilor, dar şi cu privire la existenţa unor reţele. Cei doi făceau trafic de droguri de mare risc, iar pentru acest lucru pedeapsa e între zece şi 20 de ani de închisoare. Ei nu erau consumatori de droguri. Cantitatea capturată urma să ajungă pe piaţa din Bucureşti“, a spus procurorul-şef. Surse din cadrul DIICOT susţin că heroina e cel mai periculos drog şi dintr-un gram se fac mai multe doze. Heroina creează dependenţă de la a doua, a treia doză. O doză se vinde în Bucureşti cu 150 de lei, dar poate ajunge şi la 200 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS