Din 1.136 de gospodarii, câte numara Ionestiul acum, aproape o suta au ramas nelocuite sau locuite sezonier. Fenomenul il explica primarul Constantin Rada. „Multi s-au mutat la oras – Filiasi sau Craiova – si vin aici doar vara, la strânsul recoltei sau la odihna. Restul… au plecat in strainatate“.
Din ’90 incoace, de când a pornit intâiul ionestean pe drumul strainatatii, ocupatia de baza in comuna a ajuns emigrarea. Si nu doar in Italia si Spania, cum e moda vremii, ci chiar spre destinatii foarte indeparate. Fie ca au plecat o data si bine, fie ca au perseverat dupa fiecare expulzare, oltenii din Ionesti au prins gustul calatoriilor. Mai mult, deprinsi de mici cu trasul din greu, nu s-au sfiit deloc sa-si arate muschii si natiilor care i-au gazduit. Ca sa le fie munca mai usoara si-au chemat si rudele: neveste, frati, surori, cumnati, copii, s-au reunit cu totii acolo, sub stindardul românului plecat dupa capatuiala. Si au câstigat!
„Popescu in Portugalia, Florica in Canada, ai lu’ Cârciumaru – patru-cinci bucati cu totii – in America, au deja cetatenie“, enumera primarul pe de rost cetatenii care i-au plecat de pe listele electorale. Si continua: „In Spania sunt multi: ai lu’ Vâlceanu, ai lu’ Enache, Neniu, Vâlvoi, Tataru. La fel si in Italia: Cotoi, Boblea, Cruceru, Besliu. Avem si in Germania pe unii care si-au luat chiar cetatenia: Mâtu si Papa. In Belgia e Preoteasa cu Enache. Iar in Grecia le-am pierdut numarul: Târdoiu, Cotoi, Petcu, Ungureanu, Dunoiu… Astia sunt din Iliesti si Ionesti. Cu Picu e alta poveste. Oamenii de acolo pleaca in masa la sârbi – e deja traditie!“, zice Rada.
Toata lumea isi aduce aminte cum a fost prima data. Acum vreo 15 ani, maistrul Bretan din Picu – priceput in constructii – a trecut Dunarea la vecini. A umblat el incoace si incolo, a facut cunostinte noi, a inceput sa rupa nitel pe sârbeste. A pus osul la munca, ba la unul, ba la altul, pâna când i s-a dus faima intre straini. Si cum a prins un contract bunicel, cum a venit acasa sa adune echipa. A ales vreo 20, fete si baieti, pe sprânceana, harnici, seriosi, cinstiti si cu foamea-n burta, si i-a luat cu el. Cum era de asteptat, treaba a mers ca unsa: ionestenii au muncit pe rupte, sârbii i-au platit cum li se cuvenea. De atunci, se stie: in fiecare an, in martie, se strânge echipa si pleaca sa ridice vile dincolo de Dunare. Se intorc in noiembrie – decembrie, tocmai când da zapada si nu mai au unde munci. Dar cu buzunarele bine captusite!
„Sapte, opt si chiar o mie cinci sute de euro, cam asa se câstiga acolo pe luna“, cunoaste primarul piata. „Pai cum se nu se duca?! Isi iau masini, isi construiesc case, nu mor de foame dintr-un salariu de functionar public…“.
Isi fac case „in concediu“
Ca satenii din Picu au facut si restul. E drept ca nu le-a picat norocul in cap de cum au trecut granita. Dar perseverenti si ambitiosi l-au tot cautat pâna l-au gasit. „Uite, de exemplu Nicolae Sotea, din Ionesti. A plecat in Portugalia acum vreo trei ani. Ce-a patit… Vai de capul lui! L-au expulzat o data, si-a pierdut mai multe locuri de munca, a rabdat de foame, dar el nu s-a lasat! Ii spunea lui tac’-su la telefon ca nu se mai intoarce de acolo decât in sicriu! Si acum e bine mersi, realizat, cu nevasta si copiii dupa el. Si-au luat si casa: lucreaza Sotea al nostru la Salubritate, maturator la spatii verzi, munca platita la portughezi cu 1.500 de euro!“, isi lauda primarul cetateanul, ajuns astazi printre figurile importante ale comunei.
Dintre cei plecati din Ionesti, putini sunt cei care s-ar mai intoarce astazi acasa. Motivul este simplu, observa Rada: in România ar muri de foame. Oameni de la tara, cu prea putina scoala si cu multa saracie mostenita de la parinti, ionestenii s-au dezlipit bine in strainatate. Si s-au obisnuit asa. De intors nu se mai intorc, cel putin nu prea curând. Vin insa an de an, „in concediu“. Atunci isi construiesc case, care mai de care mai frumoase, mai inalte si mai intinse, pe masura câstigurilor europene.
„In primul an, cât stau o luna acasa, toarna fundatia, la anul – primul etaj… In cinci ani, casa e la cheie, dupa revista, numai buna de locuit. Când se vor intoarce definitiv, nici ei nu stiu. Dar ramân aici parintii sa le pazeasca averea…“, spune Rada.
Desi numarul ionestenilor plecati si chiar stabiliti in strainatate a crescut an de an, primarul nu este ingrijorat. In fond, si la el la comuna e saracie, ca in toata tara. De ce sa nu-i lase deci pe oameni sa traiasca mai bine?!
„Ce sa faca aici? Sa astepte sa le dau eu ajutorul social?! … La cât de bine se câstiga acolo si cât de multi s-au realizat, pot sa pariez ca la anul se va injumatati Ionestiul!“.
