Fost primar al Craiovei in perioada 1889 – 1893, Ulysse Boldescu prezicea cu amaraciune in 1892: „Sunt convins ca nici intr-un secol nu vor fi toate strazile Craiovei canalizate si, din lipsa unui râu, venind de exemplu din Dealul Viilor, canalele noastre nu vor putea sa fie spalate decât prin apele ploilor“.
Canalizarea este pentru multi craioveni, mai ales pentru cei care stau la bloc, o utilitate a carei importanta n-o sesizeaza, pentru ca au beneficiat de ea de când se stiu. Adevarul este insa ca aproape jumatate din suprafata municipiului nu beneficiaza de canalizare. Din acest punct de vedere, locuintele nu se ridica mult peste nivelul evului mediu, cu toaleta din fundul curtii. In aceasta situatie sunt, din nefericire, cartiere intregi ale municipiului, iar asta cu doar câteva luni inainte de integrarea României in Uniunea Europeana.
Scump, dar necesar
Canalizarea Craiovei s-a realizat intr-un ritm deosebit de lent, prinzând contururi precise abia in a doua jumatate a secolului trecut. Ideea necesitatii unei canalizari a fost insa mai veche. In 1883, Primaria Craiova l-a trimis intr-o delegatie la Bucuresti pe consilierul Scarlat Mateescu, pentru a studia oportunitatea si modalitatea de realizare a canalizarii. Mateescu s-a intors acasa, unde le-a comunicat insa colegilor consilieri ca „nu consider necesara o canalizare subterana, deoarece rigolele strazilor ar fi suficiente pentru asigurarea scurgerii in bune conditii a apelor pluviale si menajere“.
Si totusi, edilii Craiovei aveau alta parere. Primarul Ulysse Boldescu a fost primul care a ridicat, inca din 1889, problema necesitatii construirii unei retele de canalizare, desi a realizat ca o canalizare a intregii urbe ar fi insumat 78 km, iar pretul ar fi fost „mai presus de puterile financiare ale comunei“. A fost elaborat totusi un proiect de canalizare a zonei centrale, ale carui canale principale urmau tocmai albia pâraielor care strabateau orasul la acea vreme.
„Chestiune capitala“
O data ajuns primar, liberalul Nicolae Romanescu a considerat o prioritate pentru cetatenii orasului construirea retelei de apa si a celei de canalizare. „Chestia canalizarii este capitala, deoarece este una din principalele conditii igienice de care orasul are neaparata nevoie, caci numai prin executarea acestei lucrari sanatatea subreda de pâna acum a locuitorilor s-ar schimba in bine“, sustinea Romanescu in 1901.
La 15 iulie 1901, primaria a incredintat contractul de realizare a canalizarii orasului lui Lindley, acelasi care a construit si reteaua de alimentare cu apa a orasului. Contractul prevedea inclusiv o instalatie de epurare a apelor menajere, inainte de a fi deversate in Jiu, adica un soi de statie de epurare, ceva ce nici acum, dupa mai bine de un secol, municipiul nu are inca.
Lucrarile proiectate de Lindley s-au realizat in mai multe etape, debutând in 1904. Primul pas a fost realizarea canalului de pe Valea Orbetilor (actuala strada Stefan cel Mare), care a preluat apele pârâului care curgea pe aici si care se umfla la orice ploaie. A urmat canalizarea pârâului Tabaci (care urma actualul bulevard Mures), facuta sub supravegherea unui inginer olandez.
Primaria, in prag de faliment
Antrenata in realizarea, in acelasi timp, si a alimentarii cu apa a Craiovei, primaria a ajuns in scurt timp la fundul sacului, plina de datorii si in imposibilitatea de a returna credite imense contractate fie la banci, fie la ministere. Asa se face ca, la 8 iulie 1910, asistentul lui Lindley ii comunica primarului Craiovei ca lucrarile nu mai pot fi continuate, „deoarece, din cauza continuei jene financiare a comunei a disparut increderea atât a antreprenorilor si furnizorilor, cât si a personalului comunei, ce este ruinat si are intentiunea de a pune la cale o greva“. In acelasi an, consilierul comunal I.K. Pessakov tragea un veritabil semnal de alarma in legatura cu situatia financiara a Craiovei: „Faliment complet in ceea ce priveste finantele si lipsa totala de lucrari de folosinta publica, din care cauza igiena lasa atât de dorit si mortalitatea intrece natalitatea. N-avem canalizare si apa va curge pe strazi, iar toate murdariile vor ramâne in oras“. Si totusi, lucrarile au continuat, edilii fiind constienti ca „aceasta lucrare va fi opera unei intregi generatiuni“, dupa cum arata primarul Romanescu in 1914.
Dupa Primul Razboi Mondial, lucrarile s-au reluat foarte greu. S-a realizat totusi canalizarea pe strada Unirii, o parte din strada Justitiei (A.I. Cuza de astazi), câteva mici portiuni ale unor strazi din zona centrala si o parte din canalul colector. Abia in 1923, pe vremea primarului C. N. Popp, lucrarile s-au accelerat. S-a lucrat la canalizare pe strazile Kogalniceanu, Buzesti si Madona Dudu si s-a terminat canalul de la Popova, astfel ca in toamna anului 1923 canalizarea a putut fi pusa in functiune pentru centrul orasului. In urmatorii doi ani, lucrarile au continuat, fiind racordate la canalizare numeroase imobile de pe strazile Gheorghe Chitu, Buzesti, Lipscani, I. C. Bratianu si Justitiei.
Retea de 325 km
Prin anii ’50, Craiova avea peste 20 km de strazi canalizate, o nimica toata fata de totalul celor 130 km de strazi. In prezent, orasul dispune de o retea de canalizare lunga de 325 km. Lungimea totala a strazilor care dispun de canalizare este de circa 160 km.
