14.8 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPresedintele PNG Gorj, pus in libertate

Presedintele PNG Gorj, pus in libertate

Gheorghe Caralicea Marculescu, presedintele interimar al PNG Gorj, este acuzat ca, in calitate de director al Colegiului Pedagogic din Târgu Jiu, a eliberat sute de certificate false unor persoane care aveau nevoie de acestea pentru a se titulariza in invatamânt.


Presedintele interimar al PNG Gorj, Gheorghe Caralicea Marculescu, a fost adus ieri-dimineata direct din arestul politiei la sediul Parchetului de pe lânga Tribunalul Gorj. Flancat de mascati si cu mâinile prinse in catuse, acesta a fost prezentat prim-procurorului Gheorghe Emil Mota, pentru a fi audiat in legatura cu acuzatiile care ii sunt aduse de anchetatori. Timp de mai mult de trei ore, Caralicea a dat explicatii cu privire la faptele pentru care este cercetat penal, dupa care a fost dus in fata instantei de judecata a Judecatoriei Târgu Jiu, pentru emiterea mandatului de arestare preventiva. Parchetul de pe lânga Tribunalul Gorj a solicitat emiterea unui mandat de arestare preventiva pe termen de 29 de zile. Completul a decis respingerea propunerii Parchetului de emitere a mandatului de arestare preventiva si l-a pus in libertate pe Gheorghe Caralicea.


Prim-procurorul Gheorghe Emil Mota a spus ca va declara recurs impotriva acestei sentinte si ca in cursul saptamânii viitoare va intocmi rechizitoriul prin care va fi trimis in judecata.


Banii au fost luati de Caralicea


Acuzatiile care ii sunt aduse lui Caralicea constau in: inselaciune in forma calificata si continuata, instigare la fals intelectual si participare improprie la uz de fals. Potrivit prim-procurorului Gheorghe Emil Mota, fostul director al Colegiului Pedagogic a eliberat 70 de certificate de psihopedagogie fara nici o baza legala si a incasat 40 de euro pentru fiecare. „Colegiul Pedagogic nu putea elibera acele certificate, pentru ca nu avea personalitate juridica. Aceste documente puteau fi emise doar de Universitatea «Constantin Brâncusi». Banii au fost incasati personal de Caralicea, fara a emite vreo chitanta sau document fiscal si nu se regasesc in contabilitate. Prejudiciul se ridica la 1,5 milioane de lei pentru fiecare persoana care a primit un astfel de certificat“, a spus prim-procurorul Mota.


Prejudiciul total se ridica la peste 100 de milioane de lei. Conform anchetatorilor, certificatele de psihopedagogie au fost eliberate unor cadre didactice din judetele Gorj si Mehedinti, care isi desfasurau activitatea in cadrul scolilor speciale. Fara aceste certificate, persoanele din invatamânt nu mai puteau sa-si desfasoare activitatea la catedra. Unele din dosarele care au stat la baza eliberarii certificatelor de psihopedagogie nu se mai gasesc. Anchetatorii banuiesc ca acestea se afla la domiciliul fostului director si vor cere instantei eliberarea unui mandat de perchezitie.


Studenti inmatriculati ilegal


Alaturi de Caralicea mai este anchetat si Vasile Lupulescu, fostul director adjunct al Colegiului Pedagogic. In acelasi dosar mai sunt cercetati si alti profesori ai Universitatii „Constantin Brâncusi“ din Târgu Jiu, printre care si fostul decan al Facultatii de Stiinte Economice, Constantin Caruntu. Acesta este acuzat ca, in anul universitar 2005-2006, a inmatriculat in mod ilegal 600 de studenti, pentru care Ministerul Educatiei si Cercetarii nu a aprobat numarul de locuri, planul de scolarizare aprobat fiind de numai 350 de locuri. Dar toti cei 950 de studenti ai Facultatii de Stiinte Economice sunt in dificultate, pentru ca nu pot fi inmatriculati. „950 de studenti nu pot fi inmatriculati, pentru ca toti au sustinut examen si nu se poate cunoaste care sunt pe locurile aprobate si care nu. Studentilor nu li se pot elibera acte de studii“, a mai precizat Mota.


La sfârsitul anului trecut, Caralicea a mai fost trimis in judecata in alt dosar penal. Acesta a fost gasit vinovat de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual si uz de fals. Fostul director al colegiului a incasat diferite taxe de la studenti fara a elibera chitante. Suma totala incasata ilegal de la studenti a fost de 806.331.775 de lei vechi, iar suma depusa la casieria Universitatii „Constantin Brâncusi“ a fost de numai 209.551.000 de lei vechi, bani pentru care au fost emise chitante fiscale, aceasta diferenta negasindu-se in nici o evidenta contabila.


200 de persoane din Craiova au primit certificate falsificate


Si Caralicea, si Caruntu inca sunt cadre ale Universitatii. Colegiul Pedagogic s-a desfiintat anul trecut, iar acum este in lichidare.


Adrian Gorun, rectorul Universitatii „Constantin Brâncusi“, spune ca mai sunt 200 de persoane din Craiova care au primit certificate falsificate, care, mai grav, s-au si folosit de acestea si au fost titularizate in invatamânt: „Au mai venit persoane sa solicite certificate si am constatat ca nu aveau nici o baza legala. Am pornit o ancheta administrativa, care este in derulare. Am depistat ca mai sunt 200 de persoane carora li s-au eliberate certificate de departamentul condus de Caralicea si care, in baza acestora, s-au si titularizat in invatamânt. Vina lor este ca nu au cerut chitante. Noi o sa anulam toate actele emise. Ceea ce s-a facut acolo este un jaf organizat“.


In ceea ce priveste studentii inmatriculati la Facultatea de Stiinte Economice, Gorun a precizat ca va incerca sa gaseasca o solutie: „Studentii nu au nici o vina. Vom incerca sa gasim o solutie sa vedem cum ii inmatriculam“.


Caralicea, primar si prefect


Gheorghe Caralicea Marculescu a ocupat functii publice importante la nivelul judetului Gorj. Imediat dupa Revolutie, in vara anului 1990, a fost numit primar al municipiului Târgu Jiu, functie pe care a ocupat-o pâna in anul 1992, dupa care a fost desemnat prefect al judetului Gorj din partea PDSR. Caralicea a ocupat fotoliul de prefect pâna in anul 1996. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII