17.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalTragedia din Madrid provoaca lacrimi si in celelalte judete ale tarii

Tragedia din Madrid provoaca lacrimi si in celelalte judete ale tarii

Stefan Modol a murit la Madrid, dupa trei ani petrecuti in Israel

Una dintre victimele cumplitelor atentate din Madrid este Stefan Modol, de 45 de ani, din orasul Teius, judetul Alba. Barbatul ar fi implinit in august 46 de ani si in urma sa au ramas nemingiiati sotia Angela si trei copii – o fata de 15 ani si doi baieti, de 18 si de 22 de ani. Stefan Modol a lucrat la IMCOOP Teius si, ulterior, in Israel, timp de trei ani. Ca majoritatea romanilor, barbatul a plecat in strainatate la munca, pentru a le asigura un trai decent copiilor.

In vara anului 2002, Stefan Modol s-a stabilit in „orasul romanilor“, Alcada de Henares, de unde facea naveta spre locul de munca din Madrid. El s-a aflat intr-unul din trenurile care au fost aruncate in aer joi dimineata, la Madrid.

Maria Cetean, o vecina a familiei Modol, a fost prima care a primit vestea de la politisti. La scurt timp, sotia Angela a fost sunata la locul de munca din Alba Iulia si i s-a transmis vestea tragica. Ajunsa acasa, femeia a sunat imediat in Spania, de unde colegul de camera al sotului i-a confirmat nenorocirea.

„I-am dat mesaj lui Cristi, copilul meu, care este tot in Spania. Mi-a zis ca a vorbit cu Fane luni si trebuia sa se revada zilele astea. De joi l-a tot sunat, a incercat sa vorbeasca cu el, nu stia ce se intimpla, nu l-a mai gasit. La celular a raspuns politia, care i-a spus ca Fane a murit“, a relatat Nicoleta Marian, o prietena a familiei Modol, care are un fiu tot in Alcada de Haneres.

„A fost un om bun, harnic, a fost plecat trei ani in Israel si a venit cu bine, in ciuda atentatelor de acolo. Ne-a socat pe toti vestea. Se duce omul sa cistige un ban, sa-si tina copiii, si vine mort. E dureros sa-l aduca in sicriu“, a declarat o alta vecina, Doina Cetean.

Faptul ca vor primi bani din partea Spaniei si cetatenia spaniola este o slaba consolare pentru membrii familiei Modol. Cei patru nu se vor obisnui niciodata cu gindul ca au ramas fara Fane, un sot si un tata devotat si iubitor.

Gabriela Georgeta Dima din Rimnicu Vilcea, si ea pe listele decedatilor

Printre cele opt persoane de origine romana care si-au pierdut viata in atentatele de pe 11 martie, se afla si o femeie de 36 de ani din Rimnicu Vilcea. Numele Gabrielei Georgeta Dima se regaseste pe lista remisa ieri presei de catre Ambasada Romaniei in Spania.

Prefectul judetului Vilcea, Aurel Vladoiu, a adresat simbata un mesaj in care si-a exprimat indignarea fata de atentatele teroriste care au avut loc joi in Spania.

„Sintem consternati de evenimentele tragice din Spania, unde a avut loc cel mai singeros atentat din Europa, in care sute de oameni nevinovati au fost ucisi in mod criminal, inregistrindu-se si cele mai multe victime romanesti de dupa Revolutie.

Atentatul de la Madrid reprezinta un fapt fara precedent in istoria Europei din ultimii 50 de ani, si poate cel mai atroce eveniment din ultimul secol, care afecteaza un numar impresionant de romani si ne indeamna sa fim si mai solidari cu tarile Europei. Am urmarit cu ingrijorare si adinca tristete vestile ajunse la noi prin intermediul televiziunilor si radioului si constatam ca atacul terorist a ranit si ucis multi oameni nevinovati, printre acestia aflindu-se si concitadina noastra, Gabriela Georgeta Dima, de 36 de ani, ce locuia in cartierul Ostroveni. Deplingem disparitia tragica a Gabrielei si transmitem sincere condoleante familiei indoliate, careia ii vom fi alaturi, atit in demersurile de repatriere, cit si in ceea ce priveste ajutorul moral si material. Condamnam cu vehementa actele incalificabile petrecute la Madrid si vom sustine toate actiunile Guvernului Romaniei indreptate impotriva terorismului“, a declarat Aurel Vladoiu.

Si din judetul Neamt au fost victime

Doua persoane din judetul Neamt si-au pierdut viata in urma atentatelor teroriste din Spania, se arata intr-un comunicat al Prefecturii Neamt.

Centrul Operational pentru Situatii de Criza al Ministerului Administratiei si Internelor a informat simbata Prefectura Neamt cu privire la numele celor doi nemteni care au fost declarati decedati de catre autoritatile spaniole. Acestia sint Diac Nicoleta, fiica lui Carol si a Veronei, nascuta la 25 august 1977, si Martinas Alois, fiul lui Emil si al Carolinei, nascut la 15 octombrie 1977, ambii domiciliati in comuna Sabaoani.

Datele transmise de catre reprezentantii Ambasadei Romaniei la Madrid au fost confruntate cu evidentele Ministerului Administratiei si Internelor si s-a stabilit corectitudinea acestora. Prefectul judetului Neamt, Ioan Munteanu, a prezentat condoleante celor doua familii din comuna Sabaoani care si-au pierdut copiii in atentatele teroriste de la Madrid.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS