14.8 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalTancurile, transportoarele amfibii si armele au intrat in actiune

Tancurile, transportoarele amfibii si armele au intrat in actiune

Exercitiile demonstrative ale militarilor craioveni au aratat ca armata este pregatita sa anihileze inamicul, oricare ar fi el

„Ziua de 23 Aprilie este consemnata in calendarul romanilor ca sfintita si ingemanata sarbatoare – de crestineasca praznuire a Sfintului Mare Mucenic Gheorghe – Purtatorul de Biruinta si Zi a Fortelor Terestre ale Armatei Romaniei – stind ca dreapta marturie faptului ca iubirea de Tara este icoana pe care ostasul roman o poarta in sufletul sau de la inceputurile acestui neam“. Comanda Brigazii 2 Mecanizate „Rovine“.

Soarele abia se ridicase deasupra Dealului Fetii, o „prelungire“ a Parcului craiovean „Nicolae Romanescu“. Trecuse cu putin de ora gustarii si Poligonul Brigazii 2 Mecanizate „Rovine“ era deja intesat de militarii pregatiti de actiune. Tancurile si transportoarele amfibie, adapostite dupa perdele de camuflaj, asteptau, cu motoarele la relanti, semnalul de atac . „Primul exercitiu demonstrativ va fi ofensiva asupra unei localitati ocupate de inamic, cucerirea si apoi apararea acesteia“, a prezentat lt. col. Liviu Rusu, seful operatiunilor, inceputul surprizelor pregatite cadrelor militare si ziaristilor care asistau ieri la sarbatorirea Zilei Fortelor Terestre ale Armatei Romane. In zona constructiilor de lemn si carton care simulau asezarea ocupata era liniste. „Inamicul“ se ascunsese in transee, in pivnite si poduri, gata sa riposteze.

Obuzierele au pregatit interventia fortelor terestre

„Ciocanul de foc nr. 1! Fiti gata, foc!“ Artileria a pus in functiune obuzierele de 152 pentru pregatirea atacului terestru. Primele „piane“ de exploziv, locurile in care trebuia sa cada obuzele, au fost marcate cu petarde fumigene. Intr-un timp foarte scurt, o perdea deasa de fum a inconjurat tot satul. Si asta nu era decit inceputul. „Obuzierele au efect foarte mare si permit distrugerea lucrarilor genistice ale inamicului, pregatind astfel interventia infanteriei“, a explicat seful operatiunii. Alte doua „ciocane de foc“ au fost lansate in adincime, pe linia inamicului si pe limita dinaintea apararii. Fortele terestre puteau de acum interveni si s-a dat ordinul de atac. Tancuri, insotite de transportoare amfibii blindate (TAB), lansatoare de rachete portative si autovehicule militare s-au aratat pe creasta dealului, venind dinspre Facai. Ofensiva a durat citeva zeci de minute, localitatea a fost cucerita si „inamicii“ ramasi in viata au fost luati prizonieri.

Atac armat asupra punctului de control

La punctul de control aflat la intrarea in perimetrul poligonului era liniste. Soldatii erau la posturi, cu armele in cumpanire, atenti pentru ca nici un intrus sa nu treaca de bariera. Doi indivizi imbracati in haine civile s-au apropiat de punctul de control, incercind sa forteze intrarea. Au fost legitimati, perchezitionati si luati in primire de un militar inarmat. Unul dintre ei a incercat sa patrunda in perimetru cu o arma ascunsa sub haine. A fost imediat imobilizat, urmind sa fie predat politiei militare si cercetat. La semnalul dat de focul unui pistol de semnalizare s-a trecut la un alt exercitiu: atacarea punctului de control de un nucleu de teroristi. „Indivizi suspecti vor deschide focul asupra punctului de control. Imediat, militarii se vor desfasura in afara punctului, pe flancuri, fiind acoperiti de transportoarele amfibii care vor deschide focul asupra atacatorilor“, a prezentat seful operatiunii filmul evenimentelor. De la o distanta de citeva zeci de metri de punct, doi indivizi au inceput sa traga asupra militarilor. Zgomotul cartuselor de manevra s-a intetit, TAB-urile din interiorul punctului ripostind cu foc incrucisat la atacul teroristilor. Desfasurati in dispozitivul de lupta, militarii au reusit in scurt timp sa-i anihileze pe necunoscuti si sa-i captureze.

O misiune obisnuita, protectia VIP-urilor

Demonstratiile trupelor Brigazii 2 Mecanizate au continuat cu „Activitatea in postul de observare“, riposta impotriva unui atac aerian, respingerea atacului armat al unor persoane civile si apararea in cazul unui atac cu substanta necunoscuta. Una dintre cele mai spectaculoase demonstratii ale militarilor craioveni, obisnuiti cu astfel de misiuni indeplinite peste hotare, in cadrul fortelor multinationale SFOR si KFOR, a fost protectia unor VIP-uri impotriva unui grup de teroristi. Locul actiunii – drumul de acces in poligon. „Un autoturism in care se afla persoane importante, insotit de doua transportoare, se indreapta dinspre poligon spre oras. La un moment dat, din incinta parcului, un grup de teroristi deschide focul asupra coloanei si incearca sa captureze persoanele din autoturism. Militarii riposteaza, muta VIP-urile intr-unul din TAB-uri si pornesc cu toata viteza spre oras“, a explicat lt. col. Liviu Rusu modul de desfasurare a exercitiului.

Actiunea teroristilor a esuat

Imediat dupa focul pistolului de semnalizare, doua TAB-uri au aparut in viteza din directia punctului de observatie al poligonului, incadrind un autoturism civil. Drumul acestora a fost barat insa de un obstacol si au fost nevoite sa frineze. In acel moment, din spatele pomilor de la periferia parcului, teroristii au deschis focul asupra coloanei. Intr-o clipa, trapele de acces ale TAB-urilor s-au deschis, iar militarii au coborit si au inconjurat masina VIP-urilor. In tot acest timp, se tragea tot mai crincen asupra teroristilor. Focul de acoperire a permis transferarea persoanelor civile intr-unul din transportoare si, dupa abandonarea masinii civile si indepartarea obstacolului pus de teroristi, coloana si-a reluat drumul spre oras.

Punctul de gospodarire asigura „spatele frontului“

Pregatirile de lupta si actiunile in timpul unor misiuni ale militarilor brigazii nu pot avea loc insa fara existenta unui punct de gospodarire aflat in imediata apropiere a „frontului“. Din dotarea Brigazii 2 Mecanizate „Rovine“ nu lipsesc autospecialele pentru decontaminarea radioactiva, biologica sau chimica a personalului, corturile si bucatariile de campanie, izotermele pentru pastrarea alimentelor si nici macar brutariile pe roti. Sarbatorirea Zilei Fortelor Terestre a continuat ieri cu un concurs de tir la care a trebuit sa-si arate abilitatile, de aceasta data, ziaristii. Manifestarile dedicate acestei sarbatori vor continua si astazi cu depuneri de buchete si jerbe de flori de catre militari la monumentele reprezentative din Garnizoana Craiova, expozitii si intilniri cu oficialitatile locale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS