17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCifra de afaceri din comerţul cu autovehicule a crescut cu 6,7 %

Cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule a crescut cu 6,7 %

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în 2018 faţă de anul precedent cu 6,7% ca serie brută, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate joi.

Avansul a fost determinat de comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente întreţinerea şi repararea motocicletelor (+35,6%), comerţul cu autovehicule (+14,5%) şi activităţile provenite din comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+0,8%). Activităţile de întreţinere şi repararea autovehiculelor au scăzut cu 11,9%.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în anul 2018, a înregistrat o cifră de afaceri cu 5,9% mai mare comparativ cu anul 2017, provenită de la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+8,5%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+8,3%), activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+2%) şi de la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+1,9%). Activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană au scăzut cu 0,4% .

În luna decembrie 2018, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete faţă de luna precedentă a scăzut ca serie brută cu 6,9%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a crescut cu 1,8%. Volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei faţă de luna precedentă a crescut ca serie brută cu 2,3% . Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a rămas la acelaşi nivel.

Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut atât ca serie brută cu 6,4% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 3,5%. Volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei, faţă de luna corespunzătoare a anului precedent a crescut atât ca serie brută cu 5,6% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 4,2%.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS