28.3 C
Craiova
sâmbătă, 15 iunie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriGorjul exportă cărbune, cauciuc şi pui congelaţi

Gorjul exportă cărbune, cauciuc şi pui congelaţi

Judeţul Gorj a exportat anul trecut cantităţi mari de cărbune, cauciuc sau pui congelaţi. Potrivit Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Gorj, aflată în subordinea Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, în cursul anului 2011 la nivelul judeţului Gorj s-au derulat 650 de operaţiuni vamale. Cifra este în creştere cu 30,26% faţă de 2010. Printre produsele exportate din Gorj s-au numărat: cărbune, bandă de cauciuc, pui congelaţi, cherestea din răşinoase. Potrivit aceleiaşi surse, principalele destinaţii ale acestor produse au fost: Emiratele Arabe Unite, Serbia, Elveţia sau Irak. Principalele mărfuri importate în Gorj anul trecut au fost: negru de fum, ţesătură impregnată, cauciuc sintetic, iar cele mai importante ţări de provenienţă sunt: China, Rusia, Serbia.

Încasări de 16,6 milioane de lei

Încasările realizate de Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Gorj în anul 2011 se ridică la suma de 16.618.701 lei, reprezentând o creştere de 200,53% comparativ cu încasările din 2010. „În cursul anului 2011, activitatea Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Gorj a fost orientată în vederea creşterii capacităţii de colectare a veniturilor la bugetul statului prin eficientizarea acţiunilor de control ce au privit verificarea condiţiilor de producere, deţinere, transport, depozitare şi comercializare a produselor accizabile. Este foarte bine că s-a înregistrat o creştere a operaţiunilor vamale şi este bine că din ambele sensuri. Faptul că se exportă produse din judeţul Gorj către alte pieţe înseamnă bani pentru agenţii economici locali, pentru că au pieţe de desfacere a produselor pe care le realizează. A asigura o producţie la firme aici în judeţ înseamnă practic menţinerea locurilor de muncă“, a declarat Gabriela Liao, directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Gorj.
• Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS