Știri de ultima orăPoliticaNationalEugen Tomac se întâlnește azi cu președintele Nicușor Dan

Eugen Tomac se întâlnește azi cu președintele Nicușor Dan

Premierul desemnat Eugen Tomac urmează să discute astăzi cu președintele Nicușor Dan despre demersurile făcute în încercarea de a obține votul de învestitură pentru guvernul său. În paralel cu negocierile pentru cele 233 de voturi necesare, Tomac continuă și discuțiile privind patru portofolii importante, unde încă nu a stabilit cine le poate prelua. 

Eugen Tomac a avut și astăzi discuți cu parlamentari neafiliați, precum și cu o parte dintre parlamentarii Minorităților Naționale. El a afirmat, în Parlament, după discuția cu minoritățile că vrea să găsească împreună cu partidele politice un compromis  pentru a debloca „situația extrem de complicată în care se află România”, după cum a afirmat.  

Tomac respinge și varianta ca miniștrii din cabinetul său să fie apropiați de partide, spunând că e dispus să negocieze inclusiv cele patru portofolii, unde alegerea sa a dus la acuzații, inclusiv din partea prim-vicepreşedintelui PNL Ciprian Ciucu, că aceștia sunt apropiați de PSD.

Este vorba despre Vladimir Ionaș (propunerea pentru Dezvoltare), Nicolae Istudor (propunerea pentru Agricultură), Ionuț Mașala (propunerea pentru Transporturi) și Diana Morar (propunerea pentru Muncă).  

„Am spus cât se poate de clar că îmi doresc ca acest guvern să fie format din specialiști, oameni cu experiență, oameni care să poată gestiona ministerele pentru care i-am propus. Unde există neclarități, sunt dispus să vorbesc cu partidele și să facem modificări”, a declarat premierul desemnat.

Ce va discuta cu președintele 

Tot astăzi, pe lângă discuțiile din parlament, Tomac va merge la Cotroceni, pentru a discuta cu Nicușor Dan, atât despre șansele de a obține majoritatea în parlament, cât și despre numele ce vor forma posibilul cabinet Tomac, potrivit surselor HotNews. 

Sunt patru ministere  – Sănătate, Finanțe, Energie și Afaceri Interne – unde discuțiile sunt încă în curs și nu s-a stabilit clar un nume care să preia portofoliile. 

Cum arată în prezent Guvernul Tomac: 

  • Radu Burnete – propunere pentru funcția de vicepremier. Acum, el este consilier prezidențial pentru probleme economice.
  • Sorin Costreie – propunere pentru vicepremier și ministru al Educației. Acum, el este consilier prezidențial pentru educație și cercetare.
  • Dan Neculăescu – propunere pentru funcția de ministru al Apărării. În prezent, el este ambasadorul României la NATO. 
  • Vladimir Ionaș – propunere pentru funcția de ministru al Dezvoltării, sociolog. Pentru acest portofoliu a fost vehiculat și Șerban Țigănaș, arhitect în Cluj.
  • Ionuț Mașala – propunere pentru funcția de ministru al Transporturilor. Acum el este directorul general adjunct economic al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
  • Diana Morar – propunere pentru funcția de ministru al Muncii. Avocată de profesie, Morar a fost deputată PNL în legislatura 2020-2024. 
  • Teodor Dulceață – propunere pentru funcția de ministru al Mediului. Acum, el este secretar general adjunct al ministerului.
  • Nicolae Istudor – propunere pentru funcția de ministru al Agriculturii. El este rectorul ASE. 
  • Florin Duma – propunere pentru funcția de ministru al Economiei. În prezent el este prim-vicepreședinte al IMM România. 
  • Carmen Moraru – propunere pentru funcția de ministru al Fondurilor Europene. Moraru este acum secretar de stat în MIPE. 
  • Adrian Papahagi – propunere pentru funcția de ministru al Culturii.
  • Luca Niculescu – propunere pentru funcția de ministru al Afacerilor Externe. În prezent, el este secretar de stat în MAE și coordonatorul național care gestionează direct procesul de aderare a României la OCDE

Tomac își mai dorește o discuție față în față și cu liderii partidelor, după ce va finaliza și programul de guvernare. Programul va fi axat pe ce a făcut Guvernul Bolojan, va exista o continuitate, spun sursele HotNews.

Citește și: Un copil mic a fost găsit mort într-o casă, după ce poliția a fost trimisă să verifice de ce mama micuțului nu răspundea la telefon

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS