22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriÎncep înscrierile la Medicină pentru cea de-a doua specialitate

Încep înscrierile la Medicină pentru cea de-a doua specialitate

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Craiova anunţă organizarea în această lună de către Ministerul Sănătăţii a unei noi sesiuni a programului de pregătire în cea de-a doua specialitate, în regim cu taxă. Cei interesaţi se pot înscrie la acest program care se efectuează cu frecvenţă şi asigură acelaşi nivel şi aceeaşi calitate a pregătirii de specialitate ca şi programul de rezidenţiat în specialitatea respectivă. Stagiile de pregătire efectuate în prima specialitate, similare ca durată şi conţinut, care se regăsesc în curiculumul de pregătire al celei de-a doua specialităţi se echivalează. Echivalarea se face de către instituţiile de învăţământ superior care organizează program de rezidenţiat în specialitatea respectivă. Toate echivalările vor fi transmise apoi Ministerului Sănătăţii, care va stabili durata şi modulele necesare finalizării pregătirii. Numărul de locuri pe instituţii de învăţământ medical superior şi specialităţi diferă de la o universitate de medicină la alta. UMF Craiova scoate la concurs 153 de locuri la peste 25 de specializări (Anatomie patologică – 4 locuri, Anestezie şi terapie intensivă – 4 locuri, Boli infecţioase – 6 locuri, Cardiologie – 6 locuri, Chirurgie generală – 10 locuri, Medicină de familie – 12 locuri, Medicină de laborator – opt locuri etc.). Universitatea de Medicină din Bucureşti oferă 725 de locuri, Universitatea de Medicină din Timişoara – 250 de locuri, cea din Târgu Mureş – 136 de locuri etc.
Cei interesaţi se pot adresa până pe 15 septembrie 2010 instituţiilor de învăţământ medical superior pentru obţinerea avizului privind înscrierea la acest stagiu. În cazul în care pentru o anumită specialitate numărul solicitărilor va depăşi numărul locurilor acordate, coordonatorul programului de pregătire va organiza test de selecţie. Doar candidaţii care se clasează în limita numărului de locuri aprobate vor primi avizul de înscriere la stagiu.
Dosarele de înscriere se vor depune la Ministerul Sănătăţii, sediul din str. George Vraca nr. 9, în perioada 15-24 septembrie 2010. Dosarul trebuie să cuprindă: cerere de înscriere în care se vor preciza: numele şi prenumele, locul actual de muncă şi tipul de contract de angajare, specialitatea actuală, specialitatea pentru care se doreşte înscrierea, precum şi date de contact (nr. telefon, e-mail); acordul angajatorului de participare la programul de pregătire în cea de-a doua specialitate în regim cu taxă, cu precizarea specialităţii şi a Centrului universitar de pregătire. Unităţile sanitare publice vor preciza în adresă modul de încadrare şi retribuire pe această perioadă, precum şi programul de lucru, cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003, art. 108, art. 109, art. 113 şi art. 114.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS