12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriVlădescu speră ca prin strângerea şurubului să repornească motorul economiei

Vlădescu speră ca prin strângerea şurubului să repornească motorul economiei

Veniturile bugetare de pe primele două luni s-au păstrat uşor sub nivelul programat, a declarat ieri ministrul finanţelor publice, Sebastian Vlădescu, apreciind că, din această lună, încasările vor atinge pragul propus. „Pe primele două luni suntem foarte aproape de program. Începând din martie, mai ales cu măsurile din zona evaziunii fiscale, vom reveni cu veniturile la nivelul programat“, a spus Vlădescu.

MFP vrea să implementeze o serie de măsuri pentru limitarea evaziunii fiscale, prin modificarea Legii antrepozitului fiscal, precum şi prin reglementarea TVA intracomunitar, a jocurilor de noroc şi cesionarea de firme, a spus ministrul de resort. „Avem măsuri pe partea de eliminare a evaziunii fiscale, dar nu vă pot da detalii“, a spus Vlădescu. Ulterior, el a precizat că acţiunile avute în vedere privesc zona TVA intracomunitar, evaziunea prin cesionarea de firme şi evaziunea pe diferite produse, unde ministerul intenţionează modificarea Legii antrepozitelor fiscale. El a arătat că, în privinţa cesionării firmelor, măsurile sunt foarte greu de implementat, pentru că „e vorba de libertatea oamenilor de a constitui o întreprindere“. Vlădescu a explicat că, probabil, vor exista registre speciale. Şi în ceea ce priveşte jocurile de noroc este nevoie de noi măsuri de întărire a controlului, deşi legea a fost modificată de scurtă vreme, a mai explicat Vlădescu.

FMI ne cere să majorăm veniturile bugetare

Îmbunătăţirea administrării fiscale şi a colectării veniturilor bugetare este una dintre cerinţele FMI, specificate în acordul cu România. Potrivit ministrului finanţelor, în scrisoarea de intenţie suplimentară, autorităţile au mai agreat criterii structurale şi cantitative, precum şi crearea unui tampon pentru a evita presiunile financiare sezoniere, utilizarea veniturilor provenite din coplată în sistemul sanitar, accelerarea rambursării arieratelor, condiţionarea garanţiilor şi transferurilor suplimentare către autorităţile locale de progresele înregistrate în reducerea arieratelor.
La 31 ianuarie, bugetul general consolidat înregistra un excedent extrem de redus, de 0,003% din PIB, sau 15,3 milioane de lei, la venituri de 14,034 miliarde de lei şi cheltuieli de 14,019 miliarde de lei. Veniturile obţinute în prima lună a anului reprezintă 2,6% din PIB. Ţinta pentru deficitul bugetului general consolidat convenită de guvern cu FMI pentru acest an este de 31,9 miliarde de lei. Pentru primul trimestru, ţinta a fost stabilită la 8,25 miliarde de lei. Bugetul pentru 2010 prevede o ţintă de deficit bugetar de 5,9% din PIB.

Creşterea economică de 1,3% poate fi atinsă

PIB-ul României poate înregistra în acest an un avans de 1,3%, prognozat de autorităţi, dacă nu există turbulenţe pe pieţele internaţionale, revenirea economiei româneşti fiind legată în principal de evoluţiile din Europa şi partenerii tradiţionali, a spus ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu. „Orice analiză în jur de 1% poate fi luată în considerare. Creşterea economică de 1,3% poate fi atinsă de România, dacă pieţele internaţionale nu se tulbură“, a spus Vlădescu. El s-a arătat de acord cu opiniile că economia României nu poate creşte autonom şi că este legată de evoluţiile globale, în principal din Europa, şi ale partenerilor comerciali tradiţionali. „Trebuie să fim atenţi la ce se întâmplă în jurul nostru. România va putea să crească solid abia când partenerii noştri comerciali, în special Europa, vor ieşi din criză. Sunt doar semne. (…) Dar până la capătul drumului mai este mult“, a mai spus Vlădescu.

Industria şi exporturile dau semne de revenire

Pe de altă parte, el susţine că există semne că România a început să funcţioneze mai bine decât anul trecut, în special în industrie şi exporturi, ceea ce reprezintă o dovadă că politicile promovate de guvern şi Banca Naţională au început să îşi arate efectele. În aceste condiţii, ministrul finanţelor speră că fluxurile de capital, „absolut vitale“ pentru revenirea economiei vor reîncepe să crească. „În afară de plata datoriilor pe anul trecut, eliberarea de resurse pentru investiţii în infrastructură, educaţie şi sănătate va permite ca din acest an şi mult mai substanţial în anii următorii, când vom avea un plus de fonduri structurale atrase, România să îşi accelereze creşterea economică“, a mai spus Vlădescu. Guvernul şi FMI mizează pe o creştere economică de 1,3% în acest an.

Boc: Veniturile bugetare sunt mici pentru că nu se combate evaziunea

Premierul Emil Boc le-a spus procurorilor, la prezentarea bilanţului Ministerului Public pe anul trecut, că veniturile bugetare sunt scăzute pentru că Legea privind evaziunea fiscală nu este aplicată corect. Boc a declarat că ponderea scăzută a veniturilor în PIB poate fi cauzată fie de slaba colectare a impozitelor şi taxelor, fie de aplicarea incorectă a legii. „După datele pe care le avem la nivel general, cred că avem o problemă în aplicarea legii. De aceea, este importantă colaborarea dumneavoastră cu ANAF, cu MFP şi cel de Interne“, s-a adresat primul ministru procurorilor, informează NewsIn. „Mă uit în bugetul de stat şi fac o comparaţie cu ceea ce se întâmplă în alte ţări din UE, unde nivelul veniturilor în PIB este de 38-39%. În România este de 31%. De ce? Unul dintre răspunsuri de află şi în evaziunea fiscală, în faptul că foarte mulţi bani, care ar trebui să fie la buget, rămân în buzunarele unor evazionişti“, a spus primul ministru.
Boc a mai declarat că toţi cei de la ANAF spun că au trimis la Parchete rezultatele actelor de control, dar dosarele fie nu au fost finalizate, fie evazioniştii au fost achitaţi. El a sugerat că ar trebui verificat de ce sesizări ale ANAF nu se află în lucru la Parchete şi de ce instanţa achită evazioniştii, iar CSM, Ministerul Public, ANAF şi MAI ar trebui să elaboreze o practică unitară.

România vrea să iasă din nou în pieţele externe pentru finanţare

România este pregătită să fie din nou prezentă în pieţele externe cu o nouă emisiune de obligaţiuni chiar din acest an, în funcţie de condiţiile de piaţă, a declarat ministrul de finanţe, Sebastian Vlădescu. „Dacă vor fi favorabile condiţiile de piaţă, vom stabili dacă este momentul să ieşim din nou pe pieţe cu o emisiune de obligaţiuni, dar nu avem o dată exactă pentru acest lucru“, a spus Vlădescu.
România a plasat joi obligaţiuni în euro de 1 miliard, la un cupon de 5% şi un randament de 5,17%, în condiţiile unei rate de credit default swap (CDS) de 268 de puncte de bază. Cererea totală a fost însă de aproape 5 miliarde de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

14 COMENTARII