25.1 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriTârgujienii s-au îngrămădit să-şi plătească impozitele

Târgujienii s-au îngrămădit să-şi plătească impozitele

Târgujienii au luat cu asalt ghişeele Direcţiei Publice de Venituri pentru a-şi plăti impozitele, în urma informaţiilor potrivit cărora acestea vor fi majorate de mai multe ori. În această perioadă, se înregistrează cel mai ridicat nivel al încasărilor de la începutul anului şi până în prezent. Marţi, 17 februarie, a fost ziua în care în vistieria bugetului local au intrat cei mai mulţi bani din încasarea impozitelor şi taxelor, respectiv 180.000 de lei. „În urma informaţiilor apărute în ultimul timp, numărul persoanelor care au venit să-şi plătească impozitele a crescut foarte mult. Este aglomeraţie, dar nu se aşteaptă foarte mult la rând. Oamenii vin şi pentru a beneficia de bonificaţia de 15% dacă achită integral impozitul până pe 15 martie“, a precizat Mariana Budulan, directoarea Direcţiei Publice de Venituri din cadrul Primăriei Târgu Jiu.
Aceasta a precizat că, până în prezent, nu se ştie nimic de o eventuală majorare a impozitelor, iar cetăţenii nu au vreun motiv de îngrijorare. În mod normal, nivelul impozitelor pentru următorul an se stabileşte până în luna mai a anului în curs. „Nu există nici o modificare legislativă în privinţa creşterii impozitelor şi taxelor locale. Termenul de majorare a impozitelor pentru acest an a fost luna mai a anului trecut“, a adăugat Mariana Budulan.
Până în prezent, aproximativ 13.000 de contribuabili şi-au achitat impozitele, din totalul de 80.000, câţi sunt înregistraţi în Târgu Jiu. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS