16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriSprijin pentru Ford ca şi pentru Dacia

Sprijin pentru Ford ca şi pentru Dacia

Autorităţile trebuie să susţină uzina Ford de la Craiova într-o măsură la fel de mare cum sprijină şi fabricantul Dacia de la Mioveni, a afirmat sâmbătă, la Craiova, preşedintele Senatului, Mircea Geoană.

„Senatul României a aprobat ordonanţa de urgenţă prin care se aprobă o schemă de ajutor de stat pentru Ford, ceea ce va permite acestei importante firme craiovene să-şi continue activitatea“, a anunţat Geoană. „Cred că, aşa cum se încearcă un pachet de sprijin pentru Dacia la Mioveni, trebuie ca guvernul să se aplece asupra unui pachet integral de ajutor şi pentru Ford, la Craiova, întrucât cele două mari întreprinderi reprezintă, de fapt, punctul de sprijin al întregii industrii de autoturisme în România. De aceea sunt convins că solicitările făcute de cei de la Ford vor fi primite cu deschidere de Guvernul României“, a declarat preşedintele Senatului.

Amintim că Senatul a aprobat săptămâna trecută OUG nr.109/2008, prin care statul român acordă un ajutor pentru uzina americană Ford în valoare de 143 de milioane de euro în perioada 2008-2012, ce are ca obiectiv dezvoltarea regională. Ajutorul de stat individual regional acordat de guvern are ca obiect susţinerea regiunii sud-vest a României şi a fost autorizat de Comisia Europeană.

Mircea Geoană a precizat, totodată, că „sunt veşti bune“ şi cu privire la privatizarea Avioane Craiova. „Din informaţiile noastre, există un interes al unor mari firme europene, care vor să salveze această importantă întreprindere şi dacă lucrurile merg bine înseamnă că vom avea încă 20-30 de ani de industrie aeronautică aici, la Craiova, a spus preşedintele Senatului“.

Geoană a mai menţionat că în planul Ministerului IMM-urilor, Comerţului şi Mediului de Afaceri a fost introdus un proiect de parc tehnologic şi de software în Craiova, în zona aeroportului, unde s-ar putea construi şi un cartier de locuinţe sociale pentru tineri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII