17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriIMM-urile vor patronate de „buzunar“

IMM-urile vor patronate de „buzunar“

Patronii din sectorul intreprinderilor mici si mijlocii nu sunt de acord cu unele dintre prevederile proiectului de lege privind patronatele si propun noi amendamente. Acestia sustin ca au de partea lor 40 de parlamentari, atât de la putere, cât si de la opozitie.


Reprezentantii Intreprinderilor Mici si Mijlocii (IMM) din România sunt nemultumiti de actuala forma a proiectului de lege privind patronatele, initiat de Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei (MMSSF), care va intra in curând in dezbaterea parlamentului. Proiectul initiat de minister include o serie de modificari ale Legii nr. 356/2001, a patronatelor, cu privire la modul de organizare a acestora. Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România (CNIPMMR) a propus insa mai multe amendamente la acest proiect de lege, acestea urmând sa fie discutate impreuna cu proiectul initial. Potrivit lui Valentin Cristea, vicepresedinte al CNIPMMR, cel mai important dintre amendamentele propuse de IMM-uri este cel privind posibilitatea de infiintare a unui patronat cu numai cinci membri, pe criteriile de apartenenta la acelasi domeniu de activitate economica, teritorial si/sau apartenenta la sectorul intreprinderilor mici si mijlocii. „Proiectul initiat de minister spune ca un patronat trebuie sa cuprinda cel putin 15 societati si se poate constitui doar pe baza criteriului de activitate economica sau cel teritorial. Noi tinem foarte mult la amendamentul nostru, pentru ca sectorul IMM are o importanta deosebita pentru economia româneasca. IMM-urile reprezinta 99% din totalul intreprinzatorilor din România si patronii din acest sector ar trebui incurajati. In plus, UE incurajeaza statele membre sa intensifice dialogul social si consultarile cu intreprinderile mici si mijlocii, care trebuie sa poata participa la negocierea contractului colectiv de munca unic la nivel national“, a precizat Valentin Cristea. Alte amendamente propuse de IMM-uri se refera la modul de constituire a confederatiilor patronale, precum si la modul de functionare a acestora.


Valentin Cristea sustine ca patronatele din ramura IMM au atras de partea lor un grup important de parlamentari care le vor sustine propunerile. „Avem un grup de 40 de parlamentari care ne fac lobby si sustin amendamentele propuse de noi. Sunt parlamentari atât de la putere, cât si din opozitie“, a spus acesta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS