3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriLeul greu da batai de cap agentilor economici

Leul greu da batai de cap agentilor economici

A mai ramas aproximativ o saptamina pina cind vom avea in portofele noile monede si bancnote. Trecerea la leul greu ridica unele semne de intrebare referitoare la modul in care vor functiona bancomatele, precum si la efectuarea deconturilor. La ghiseele bancilor sint pliante cu programul dupa care vor functiona in jurul datei de 1 iulie. Timp de patru zile, oamenii nu vor putea ridica bani de la banci. Acestea au afisat deja anunturi potrivit carora, in perioada 30 iunie – 4 iulie, nu vor lucra cu publicul. Cel putin pentru o zi (30 iunie) cardurile nu vor putea fi folosite nici pentru a ridica bani, nici pentru a plati cumparaturile de la comerciantii care au instalate POS-uri, pentru ca bancile isi vor modifica programele informatice. Pentru a evita unele neplaceri, lucratorii din sistemul bancar recomanda ca ratele la credite sa fie rambursate inainte de datele scadente de 30 iunie si 1 iulie, si ca retragerea banilor cu ajutorul cardurilor sa se efectueze inainte de 30 iunie. De asemenea, firmele trebuie sa plateasca din timp facturile a caror scadenta este in zilele nebancare.


Contabilitatea in leul nou


Tot de la 1 iulie, operatorii economici trebuie sa procedeze la efectuarea operatiunii de conversie din lei vechi in lei noi a soldurilor initiale, a rulajelor si a soldurilor finale ale conturilor din balanta de verificare de pe 30 iunie 2005, informeaza Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Vilcea. In cazul conturilor de cheltuieli si venituri, se transforma doar rulajele.


Conversia se poate face fie prin rotunjirea sumelor in lei vechi la ordinul sutelor, in plus pentru valori mai mari de 50 inclusiv, respectiv in minus pentru valori mai mici de 50, urmata de impartirea la 10.000 a sumelor astfel rezultate, fie prin impartirea sumelor in lei vechi la 10.000, urmata de rotunjirea zecimalelor sumelor astfel obtinute la a doua zecimala (banul), prin adaos sau lipsa, astfel: suma rezultata in urma impartirii, care depaseste 0,005 lei noi se rotunjeste la 0,01 lei noi, iar suma mai mica de 0,005 lei noi se rotunjeste la zero lei noi.


In urma conversiei si a rotunjirilor in plus sau in minus, sumele rezultate au cel mult doua zecimale, ceea ce este sub 0,005 lei noi rotunjindu-se in minus, iar ceea ce depaseste 0,005 lei noi, in plus.


Toate aceste rotunjiri care rezulta in urma conversiei se inregistreaza la persoanele juridice in analitic distinct la contul de „Sume in curs de decontare“, fie in credit, fie in debit. Pentru a nu se denatura operatiunile economice, valorile obtinute in urma conversiei sumelor analitice din balanta de verificare pot avea mai mult de doua zecimale. In cazul conturilor de terti, este preferabil ca in urma operatiunilor de denominare sa se faca si o confirmare a acestora, care are drept scop punerea in acord a celor doua parti implicate asupra sumelor de plata, respectiv de incasat. Pentru creantele si datoriile in valuta, desi valoarea lor nominala nu se schimba, valoarea in lei pentru evidentierea obligatorie este, de asemenea, convertita, insa nu se mai fac confirmari. In urma conversiei, la sfirsitul anului, soldul contului „Sume in curs de decontare“ se trece fie la „Alte cheltuieli de exploatare“, fie la „Alte venituri din exploatare“.


Denominarea valorii capitalului social al firmelor


In ceea ce priveste capitalul social, pina pe 30 iunie 2005, societatile comerciale pe actiuni sau in comandita pe actiuni vor hotari modificarea valorii nominale a actiunilor, astfel incit noua valoare sa fie multiplu de 100 de lei vechi. Deoarece aceasta situatie va afecta capitalul social, cresterea capitalului se va face fie prin incorporarea altor capitaluri proprii, fie prin aport nou. Majorarea sau reducerea corespunzatoare a capitalului social se va face cu pastrarea numarului de actiuni si a cotei de participare la capitalul social si se va efectua cu aprobarea adunarii generale extraordinare a actionarilor. Denominarea valorii capitalului social si a valorii actiunilor, respectiv a partilor sociale ale persoanelor juridice, se va face din oficiu, pe 1 iulie, de catre Oficiul Registrului Comertului, care va publica pe site-ul propriu lista acestora si noile valori rezultate, alaturi de valoarea veche, majorarea sau reducerea capitalului social efectuindu-se fara plata taxelor si tarifelor legale.


De pe 1 iulie, toate formularele financiar-contabile (bonuri fiscale, facturi, chitante, monetare), precum si orice alte registre sau documente se vor intocmi in lei noi, indiferent de moneda de incasare. De asemenea, situatiile financiare de la sfirsitul anului 2005 se vor intocmi doar in lei noi (la nivel de leu, fara subdiviziuni).


Rotunjiri in plus sau in minus?


Leul nou creeaza neplaceri comerciantilor care nu stiu cum sa procedeze cind trebuie sa dea restul, ce rotunjiri si in favoarea cui sa le faca. Nedumeririle cele mai mari sint legate de faptul ca trebuie sa foloseasca atit leul nou, cit si leul vechi. „Am inteles ca, daca o persoana cumpara cu bani noi, eu pot sa-i dau restul si in bani vechi. Nu pare greu, dar ma gindesc cu groaza ca s-ar putea sa gresesc, mai ales ca o sa-mi ia ceva timp sa calculez, chiar de doua ori, inainte sa dau restul“, a declarat o vinzatoare. „De ce sa fie greu? Avem afisate preturile si in leul nou, si in leul vechi, de mult timp. Daca imi plateste in leul nou, ii dau restul in leul nou, daca imi da bani vechi, o sa-i dau restul in bani vechi. Nu e nimic complicat“, a afirmat o vinzatoare din Piata Centrala. Cele doua monede vor circula in paralel pina la finele anului viitor, cind va incepe retragerea de pe piata a actualelor bancnote si monede.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS