Un bărbat de 62 de ani s-a înecat cu mâncare, marți, pe o stradă din Piteşti, şi nu a mai putut fi salvat.
„În cursul serii de astăzi, 09 iunie a.c., poliţiştii piteşteni au fost sesizaţi cu privire la faptul că în cartierul Găvana, o persoană a acuzat iniţial o stare de rău, posibil specifică persoanelor ce se îneacă cu alimente, ulterior survenind decesul”, a anunţat, marţi seară, IPJ Argeş.
Sursa citată a precizat că cercetările au fost preluate de poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Piteşti, rezultând că persoana în cauză este un bărbat de 62 de ani, din Ungheni.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în care cercetările se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.
„Pentru stabilirea cauzei decesului, urmează să fie dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei”, precizează poliţiştii.
Citește și: Român căutat de poliția norvegiană pentru un furt de 300.000 de euro, prins într-un hotel din țară

