18.3 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePetre Roman și Gelu Voican Voiculescu, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis marţi ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a lui Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României în perioada 26 decembrie 1989 – 26 septembrie 1991, şi a lui Gelu-Voican Voiculescu, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României, pentru infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei, informează News.ro.

Astfel, au fost transmise ministrului justiţiei cererea de urmărire penală a domnului Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României în perioada 26 decembrie 1989 – 26 septembrie 1991, sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunilor contra umanităţii în variantele normative prevăzute de art. 439 alin. (1) lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (cel puţin 2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 1315 subiecţi pasivi secundari), lit. j) (cel puţin 1214 subiecţi pasivi secundari) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, urmând a se proceda conform legii.

Gelu-Voican Voiculescu, urmărit penal în Dosarul Mineriadei

Şeful statului a transmis şi cererea de urmărire penală a domnului Voiculescu Gelu-Voican, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României în perioada 28 decembrie 1989 – 28 iunie 1990, sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunilor contra umanităţii în variantele normative prevăzute de art. 439 alin. (1) lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (cel puţin 2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 1315 subiecţi pasivi secundari), lit. j) (cel puţin 1214 subiecţi pasivi secundari) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, urmând a se proceda conform legii.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestor cereri, mai arată comunicatul.

Judecarea Dosarului Mineriadei a început în 2018

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat, în 2021, redeschiderea urmăririi penale a lui Ion Iliescu în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. 

Magistraţii instanţei supreme au început, în februarie 2018, judecarea dosarului Mineriadei din 13-15 iunie 1990, în care au fost trimise în judecată, pentru crime împotriva umanităţii, 14 persoane, între care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, fostul şef al SRI Virgil Măgureanu şi fostul lider sindical Miron Cozma.

Citeşte şi: Şofer român mort în Austria după ce s-a răsturnat cu betoniera

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS