14.4 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateTârgul Municipal trage oblonul de la 1 decembrie

Târgul Municipal trage oblonul de la 1 decembrie

În mai puţin de trei săptămâni Târgul Municipal din Craiova se va închide.

De la 1 decembrie a.c., SC Pieţe şi Târguri Craiova trage oblonul, iar locaţia revine administratorului iniţial, respectiv SC RAT Craiova. În locul vânzătorilor de haine şi încălţăminte second-hand, dar şi a comercianţilor de legume şi fructe, aici vor fi instalate staţiile de încărcare pentru autobuze electrice şi vor fi aduse autobuzele electrice. În fapt, locaţia îşi va recăpăta vechea destinaţie de autobază RAT. Din câte spun reprezentanţii Primăriei Craiova aici vor fi instalate cele 22 de staţii de încărcare lentă şi vor fi aduse autobuzele electrice achiziţionate prin PNRR. „Locaţia va deveni autobază RAT. Aici vor fi amplasate cele 22 de staţii de încărcare lentă ce vor fi achiziţionate împreună cu cele 22 de autobuze prin PNRR. Este nevoie ca locaţia să fie adaptată, se vor face reparaţii, se pregăteşte zona, ulterior urmând să fi amplasate staţiile de încărcare lentă”, a precizat Marina Andronache, purtător de cuvânt al Primăriei Craiova.

Reprezentantul primăriei face referire la proiectul „Modernizarea sistemului de Transport publiC cu autobuzul în zona Metropolitană Craiova – MOTRIC Metropolitan“. Este vorba despre achiziţia a 22 mijloace de transport de 12 m, cu 22 de staţii de reîncărcare lentă şi 8 staţii de reîncărcare rapidă. termenul final al proiectului este în iunie 2026.
Potrivit Ghidului specific aferent apelului de proiecte pentru Componenta 10 – Fondul local, pentru achiziția de autobuze nepoluante (electrice) de 12 m, suma maximă eligibilă care poate fi solicitată este de 551.000 euro/bucată, fără TVA.
Totodată, costul stațiilor de încărcare pentru autobuzele electrice este cuprins în costul vehiculului, adică o stație de încărcare rapidă (pe traseu), la 1-3 autobuze achiziționate, și câte o stație de încărcare lentă (la autobază) pentru fiecare vehicul achiziționat. Valoarea totală a proiectului ar fi de 61.409.769,40 lei, fără TVA, respectiv 12.474.814,51 euro. Adică 73.077.625,59 lei, inclusiv TVA, echivalentul a 14.845.029,27 euro (TVA inclus). Conform proiectului, cele 22 de autobuze electrice vor fi folosite pe traseele din zona metropolitană, adică în exteriorul Craiovei.

Unde se duc comercianţii?

La acest moment în Târgul Municipal sunt comercianţi care vând produse nealimentare, adică haine şi încălţăminte second-hand şi comercianţi care vând produse alimentare, respectiv legume, fructe.
Reprezentanţii SC Pieţe şi Târguri spun că nu ştiu unde vor fi relocaţi aceşti comercianţi. Singurul lucru cert este că târgul se închide la data de 1 decembrie. ” Nu ştiu unde vor fi relocaţi comercianţii. Noi închidem târgul, nu ne ocupăm de relocarea lor. Ce pot să spun cert este că dintre comercianţii de legume au fost unii dintre ei care s-au interesat dacă avem spaţii libere. Ei au tatonat posibilitatea de-a se reloca în Piaţa Chiriac, dar nu este nimic sigur. Comercianţii de legume şi fructe pot să continue relaţia contractuală cu noi şi le punem la dispoziţie spaţiile pe care noi le deţinem”, a declarat Alin Mărăcine, director SC Pieţe şi Târguri Craiova.
Ce este sigur, comercianţii de produse second-hand pleacă în târgul de la Făcăi. La acest moment este singura locaţie care poate asigura cazarea unui astfel de comerţ.

„Târgul se închide de la 1 decembrie. Comercianţii vor merge la Făcăi. Oamenii sunt de acord să se mute acolo târgul second-hand. Locurile din târgul de la Făcăi sunt gratuit, ei vor plăti o taxă de 100 de lei, aşa cum plătesc şi acum. Iniţial, Pieţele ne-au informat că târgul se va închide pe 15 octombrie, apoi am mai obţinut o prelungire până la 1 decembrie. Zona unde vor fi amplasaţi comercianţii de haine şi încălţăminte second, ţine de Podari. Comercianţii pot să-şi amenajeze pe spaţiul închiriat o construcţie conform normelor acceptate de autorităţi. Repet chiar dacă este un teren privat, taxa va fi exact ca şi aici, 100 de lei. Ei nu vor plăti în funcţie de câşig sau alte criterii. Târgul va avea locuri pentru comercianţii care vin zi de zi, pentru cei care vin doar sâmbăta şi duminica, iar pensionarii vor avea locurile lor asigurate, ca să nu mai fie deranjaţi de alţi comercianţi. S-au căutat soluţii, dar nu s-a găsit un loc atât de mare, unde să intre şi comercianţii de second şi cei de legume şi fructe. Este o soluţie de criză, dar până la urmă comercianţii de produse second vor avea un loc asigurat, unde să câştige un bănuţ”, a declarat Romeo Tiberiade, şeful Partidei Romilor Pro-Europa, filiala Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Mai mulţi elevi olimpici au ajuns la spital, după...

Un grup de elevi olimpici a ajuns la spital...

ȘTIRI GdS