22.5 C
Craiova
miercuri, 5 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitate(VIDEO) Regina Elisabeta a II-a, condusă pe ultimul drum

(VIDEO) Regina Elisabeta a II-a, condusă pe ultimul drum

-

Sute de demnitari de rang înalt sunt prezenți la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, organizate acum la Londra, de la președinți, regi și până la diplomați. Sunt și țări care nu au fost invitate la ceremonie din cauza tensiunilor diplomatice.

Sicriul în care se află trupul neînsuflețit al Reginei Elisabeta a II-a ajunge la Westminster Abbey, acolo unde este un număr limitat de locuri, de aproximativ 2.000 de persoane.

Astfel, numai șefii de state și cel mult doi reprezentați din fiecare țară au fost invitați să asiste la funeraliile de stat.

Printre liderii de stat se află președintele american Joe Biden, premierul Canadei Justin Trudeaux și președintele francez Emmanuel Macron.

Spre deosebire de alţi lideri, cărora li s-a cerut să se deplaseze la Westminster Abbey cu autobuze puse la dispoziţia lor de autorităţile britanice, Joe Biden a obţinut permisiunea de a folosi limuzina sa prezidenţială blindată.

Capete încoronate la funeraliile Reginei

Sunt și numeroase capete încoronate care participă la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a.

Împăratul Naruhito şi împărăteasa Masako din Japonie au venit la Londra cu ocazia primei lor călătorii întreprinse în străinătate după urcarea lor pe tron în 2019.

Prinţul Albert al II-lea de Monaco, regele Williem-Alexander al Ţărilor de Jos, regele Philippe al Belgiei şi regele Harald al V-lea al Norvegiei vor fi şi ei prezenţi.

De asemenea, sunt la Londra și oficialii europeni de la Bruxelles.

Sunt și oaspeți controversați, precum preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi preşedintele Braziliei Jair Bolsonaro.

Arabia Saudită va fi reprezentată de prinţul Turki bin Salman Al Saud. China va fi reprezentantă de un vicepremier.

Rusia și Belarus nu au fost invitate după invadarea Ucrainei de trupele ruse. Birmania, fostă colonie britanică, precum şi Siria, Afganistan şi Coreea de Nord au fost eliminate de pe lista ţărilor invitate.

Vaticanul a confirmat că Suveranul Pontif nu va participa la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

(VIDEO) Cel mai căutat criminal cibernetic din Spania, arestat...

Cel mai căutat criminal cibernetic din Spania, care are...

ȘTIRI GdS