10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎncă se lucrează la Stadionul Municipal

Încă se lucrează la Stadionul Municipal

Inaugurarea Stadionului Municipal din Târgu Jiu ar putea avea loc în toamnă, din cauză că lucrările nu sunt încă finalizate. Este motivul pentru care Comisia de recepție nu a ajuns încă la Târgu Jiu. Potrivit viceprimarului din Târgu Jiu, Aurel Popescu, membrii Comisiei de recepție vor sosi la Târgu Jiu abia la finalul lunii iulie.


Comisia va începe verificarea lucrărilor și predarea investiției către Compania Națională de Investiții.


Viceprimarul a mai spus că procedurile legate de recepție vor dura până la două-trei săptămâni.


La jumătatea lunii august, arena ar putea fi preluată de la constructor de către Compania Națională de Investiții. Ulterior, baza sportivă va reveni administratorului, respectiv Primăria Târgu Jiu. Nu se cunosc însă detaliile preluării stadionului și cum va fi administrat.

Nu se știe ce se va întâmpla cu spațiile

Viceprimarul municipiului Târgu Jiu a menționat că nu este pus la punct un plan legat de ce se va întâmpla cu terenurile sau cu spațiile noi apărute în urma realizării Stadionului Municipal. Aceste lucruri vor fi lămurite după ce baza sportivă va fi preluată de Primăria Târgu Jiu.


Se intenționează scoaterea la licitație a spațiilor pentru ca aici să se desfășoare activități comerciale sau de altă natură. Deocamdată, lucrurile sunt încă în așteptare. Întârzierea lucrărilor la arena de 28 de milioane de euro a avut ca efect pierderea organizării Supercupei României la fotbal la Târgu Jiu. Nici echipa de fotbal FCSB nu a mai venit la Târgu Jiu să joace meciurile din cupele europene pentru că stadionul nu era gata în timp util.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS