23.4 C
Craiova
duminică, 2 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCod Roşu de ninsoare în Franţa

Cod Roşu de ninsoare în Franţa

Căderile de zăpadă și temperaturile scăzute au produs haos în circulaţia feroviară şi terestră în Franța și au provocat un număr record de blocaje în regiunea Parisului. Capitala franceză şi zonele din proximitatea sa se afla sub incidenţa Codului Roşu de ninsoare, informează site-ul postului France 24. Meteorologii francezi au precizat că temperaturile au coborât până la minus zece grade în noaptea de miercuri spre joi, potrivit www.thelocal.fr.
În Paris s-au înregistrat peste 700 de kilometri de ambuteiaje, iar transportul în comun nu a funcţionat în perioada orelor de vârf. Toate autobuzele care deserveau Parisul şi suburbiile sale au fost retrase de pe traseu cu ore bune înainte de sfârşitul programului De asemenea, autorităţile au decis ca Turnul Eiffel să fie închis în această perioadă. Meteorologii au avertizat că vremea nu se va schimba nici în zilele următoare şi au emis coduri roşii sau portocalii în mai multe regiuni din proximitatea Parisului.
Operatorul feroviar SNCF a anunţat că viteza trenurilor de mare viteză TGV va fi redusă semnificativ, din cauza condiţiilor meteorologice.
Autotităţile au amenajat zeci de spaţii pentru persoanele fără adăpost. Autoritățile din regiunea Parisului, din Ile-de-France, au ridicat nivelul „planului de zăpadă și gheață” la „trei”, ceea ce înseamnă că a fost interzis accesul autovehiculelor care depăşesc greutatea de 7.5 tone.
Potrivit serviciului meteorologic Meteo France, stratul de zăpadă din Paris a ajuns la cel mai mare nivel din 1987 până în prezent.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS