5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFrançois Hollande anunţă că va vota cu Emmanuel Macron

François Hollande anunţă că va vota cu Emmanuel Macron

François Hollande, preşedintele în funcţie al Franţei, a declarat luni că va vota cu Emmanuel Macron în turul doi al scrutinului prezidenţial, argumentând că trebuie eliminat riscul accederii la putere a unui exponent al extremei-dreapta, o referire la Marine Le Pen, liderul Frontului Naţional, informează Mediafax.

„Prezenţa extremei-dreapta generează riscuri pentru ţara noastră. De-a lungul istoriei, metodele şi legăturile extremei-dreapta cu grupuri extremiste din Europa au avut consecinţe asupra programului ţării noastre. În cazul victoriei lui Marine Le Pen şi ieşirii din zona euro, puterea de cumpărare a francezilor ar fi afectată”, a afirmat Hollande, citat de cotidianul Le Figaro, avertizând că preţurile de consum ar creşte în Franţa.

„În contextul ameninţării teroriste, extrema-dreaptă ar diviza Franţa şi ar stigmatiza o parte a cetăţenilor noştri. În faţa acestor riscuri, nu este posibil să păstrăm tăcerea. Este necesară mobilizarea. Eu voi vota cu Emmanuel Macron. El este cel care apără valorile ce permit solidarizarea francezilor în această perioadă specială”, a spus Hollande.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS