Un singur extinctor folosit pentru stingerea incendiului din clubul Colectiv

Incendiul ar fi fost provocat de artificiile folosite în timpul concertului.
Autori


Un expert din cadrul Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INCD-INSEMEX), a precizat pentru realitatea.net că în clubul Colectiv s-a folosit un singur extinctor în încercarera de a stinge flăcările care au cuprins, vineri noaptea, tavanul localului.

”S-au găsit urme textile, urme de materiale arse, așteptăm să vedem ce tip de articole piritehnice au fost folosite. Am găsit un singur extinctor folosit. Focul a pornit de lângă scenă. Erau materiale de antifonare și pe tavanul clubului”, a declarat șeful echipei de cercetare din INSEMEX, George Artur Găman.

colectiv

 

Sâmbătă, anchetatorii au prelevat probele necesare care vor constitui dovezi în acest dosar și i-au audiat pe cei trei acționari ai localului, urmând ca mâine să mai aibă loc o serie de audieri.


Vineri noaptea, un incendiu puternic a izbucnit în Clubul Colectiv din Bucureşti, în timpul concertului formației Goodbye to Gravity. În urma incendiului, 27 de persoane au murit, iar alte aproape 200 au fost rănite.

Din primele informații s-a stabilit că incendiul din cubul Colectiv a fost provocat de o scânteie. Artificiile folosite în timpul concertului formației Goodbye to Gravity au aprins buretele de pe un stâlp, iar flăcările s-au extins cu repeziciune la tavan.

 

inceput incendiu


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 31 octombrie 2015

Actualitate

» Un singur extinctor folosit pentru stingerea incendiului din clubul Colectiv
» Festivalul Haiducilor i-a bucurat pe micuții craioveni
» Tragedia din clubul Colectiv: Șapte persoane decedate, încă neidentificate
» Firma care a realizat tratamentul fonoabsorbant la clubul Colectiv: Patronii au refuzat sa cumpere material ignifug pentru că era mai scump
» Incendiul din Clubul Colectiv: Zece răniţii de la Spitalul de Arşi, în stare gravă, alți șase dintre pacienţii de la Spitalul Universitar, în stare foarte gravă
» Președintele Iohannis despre incendiul din Clubul Colectiv: Sunt revoltat că o asemenea tragedie a fost posibilă în mijlocul Bucureştiului
» Un avion rusesc s-a prăbușit în Peninsula Sinai. Aeronava avea 224 de persoane la bord
» București: Parchetul General a preluat ancheta privind tragedia din Clubul Colectiv
» Cum a izbucnit incendiul din Clubul Colectiv. Declarațiile impresionante ale unor supraviețuitori
» București: Sute de persoane au donat sânge pentru victimele incendiului din Clubul Colectiv
» București: Incendiu într-un club, soldat cu 27 de morţi și 146 de răniţi
» „Sarea în bucate“ şi „Bună dimineaţa, noapte bună“ la „Colibri“
» „Poveștile noastre, povestea Craiovei“
» Începe Săptămâna TRADEM
» Colocviile „Scrisul Românesc“ – un proiect cultural solid
» „Haimanaua“, la Craiova
» Scurtmetraje româneşti la primul festival de animaţie din Stockholm
» Premieră națională la Opera Română din Craiova
» Craiova sub ocupația germană

Dolj

» Brestei, cartierul suferinței
» Fost primar, condamnat pentru a doua oară
» Prof. univ. dr. Andrei Bondari, cinci decenii în slujba medicinei
» Apa de ploaie s-a infiltrat în facturile asociațiilor
» Datornici, nedatornici stau în frig
» Face pușcărie pentru un accident din 2007
» Întreruperi energie electrică de luni
» Condamnaţi pentru că au golit contul unei bătrâne
» „Produse domestice“ – teatru investigativ pe scena Naţionalului craiovean

Gorj

» CJ Gorj a pregătit drumurile pentru sezonul de iarnă

Sport

» Rugby – Noua Zeelandă a învins Australia şi a câştigat pentru a treia oară Cupa Mondială
» Fotbal – LPF anunţă măsuri obligatorii pentru cluburile din Liga I, pe perioada doliului naţional
» Tenis: Agnieszka Radwanska, prima finalistă de la Turneul Campioanelor
» Astra i-a luat Craiovei punctul cu mâna
» Voleibaliștii craioveni joacă pe terenuri străine
» Sâmbătă aflăm finalistele la Turneul Campioanelor
» Fotbalistele lui Pătrașcu încearcă să învingă vicecampioana
» CSU II Craiova, ţinută în şah de Minerul Motru (galerie foto)
» Gorjenii vizează punctele cu Voluntari
» Fotbal – Programe, clasamente, rezultate

Magazin

» Horoscopul săptămânii viitoare
» Ia te uită! – Legenda Călăreţului Singuratic
» Bancul zilei
» Turnul Eiffel a fost construit printr-o tehnologie inventată în România

Top