12.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSuspiciuni cu privire la numeroşi atleţi care au câştigat medalii în perioada 2001-2012

Suspiciuni cu privire la numeroşi atleţi care au câştigat medalii în perioada 2001-2012

(Foto: khelnama.com)
(Foto: khelnama.com)

Mai mulţi atleţi care au câştigat medalii la competiţii importante în perioada 2001-2012 sunt vizaţi de o serie de suspiciuni apărute după ce televiziunea ARD şi The Sunday Times au prezentat informaţii cu privire la rezultatele a 12.000 de teste de sânge, scrie Mediafax.ro. Printre sportivii asupra cărora planează suspiciuni s-ar afla atleţi ruşi şi kenyeni care au concurat la Jocuri OIimpice şi campionate mondiale. ARD şi The Sunday Times au obţinut accesul la documente ce aparţin Federaţiei Internaţionale de Atletism (IAAF), iar cele 12.000 de teste de sânge au fost făcute unui număr de 5.000 de sportivi.

Conform unor experţi consultaţi de BBC, documentele arată că o treime din medaliile din probele de anduranţă de la Jocurile Olimpice şi Campionatele Mondiale în perioada 2001-2012 au fost câştigate de atleţi ale căror teste au avut rezultate suspecte. La peste 800 de sportivi testele sangvine au avut rezultate cel puţin anormale sau care sugerează că atleţii respectivi s-au dopat. Este vorba despre 146 de medalii, dintre care 55 de aur, dar nici unuia dintre sportivii cu astfel de rezultate suspecte nu i s-a retras medalia.

Zece medalii de la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012, au fost câştigate de sportivi cu rezultate dubioase la testele antidoping. La unele finale, toţi cei trei atleţi de pe podium au avut rezultate suspecte la testele de sânge. Peste 80 la sută din medaliile ce au revenit Rusiei au fost câştigate de atleţi cu rezultate dubioase, iar în cazul Kenyei 18 sportivi cu rezultate suspecte la teste au câştigat medalii.

Potrivit bbc.com, sportivi celebri ca Mo Farah şi Usain Bolt nu au avut rezultate anormale la testele antidoping.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS