24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 1 milion de oameni vor aduce la Paris un omagiu victimelor atentatelor din Franţa

Peste 1 milion de oameni vor aduce la Paris un omagiu victimelor atentatelor din Franţa

Parisul va deveni capitala mondială a luptei împotriva terorismului duminică, printr-o reuniune internaţională şi un marş republican la care vor participa peste un milion de persoane, între care zeci de lideri străini, după atentatele comise de trei jihadişti şi soldate cu 17 morţi.
Lideri din toată lumea, partide, sindicate, grupuri religioase evreieşti, creştine, musulmane, asociaţii, personalităţi: toate elementele par întrunite pentru a face din 11 ianuarie o zi istorică, potrivit Mediafax.

Iniţial era un miting în memoria victimelor celor trei jihadişti, ucişi între timp de forţele de securitate: caricaturiştii de la revista satirică Charlie Hebdo masacraţi miercuri de fraţii Said şi Cherif Kouachi, apoi o tânără poliţistă ucisă joi şi patru persoane omorâte vineri într-un magazin evreiesc de Amedy Coulibaly. Însă mitingul s-a transformat progresiv într-un summit cu înaltă rezonanţă diplomatică.

Cuplul regal iordanian, premierul israelian şi preşedintele palestinian erau aşteptaţi la Paris pentru a se alătura preşedintelui Francois Hollande începând cu ora 15.00 (16.00, ora României). Vor fi prezenţi şi preşedintele ucrainean Petro Poroşenko şi ministrul rus de Externe Serghei Lavrov.

Marşul se va desfăşura pe o distanţă de trei kilometri, între Piaţa Republicii şi cea a Naţiunii, din estul Parisului.

Vor participa de asemenea opt preşedinţi africani şi numeroşi lideri europeni, printre care preşedintele român Klaus Iohannis, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi al Parlamentului European, Martin Schulz, premierul Marii Britanii, David Cameron, şi cel spaniol, Mariano Rajoy, premierul Italiei, Matteo Renzi, precum şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi cancelarul german Angela Merkel.

De asemenea, şi-au anunţat participarea la acest miting secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, premierul Turciei, Ahmet Davutoglu, şi cel ungar, Viktor Orban, preşedinta Elveţiei, Simonetta Sommarugale, şi prim-miniştrii danez, Helle Thorning-Schmidt, belgian, Charles Michel, olandez, Mark Rutte, grec, Antonis Samaras, portughez, Pedro Passos Coelho, ceh, Bohuslav Sobotka, şi leton, Laimdota Straujuma.

În total, vor fi aproape 50 de şefi de state şi Guverne, pe care Francois Hollande, prezent pe toate fronturile în timpul crizei, îi va primi întâi la palatul prezidenţial Elysee.
La ora 12.00 (13.00, ora României), Hollande va primi Guvernul în formaţie completă, iar la 13.00 (14.00, ora României) îl va primi pe fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, predecesorul său, care a acceptat o invitaţie refuzată de octogenarii Valery Giscard d’Estaing şi Jacques Chirac. Vor urma apoi foştii prim-miniştri, printre care Michel Rocard, Jean-Marc Ayrault şi Alain Juppe.

Hollande va primi de asemenea la Elysee lideri internaţionali şi personalităţi franceze, apoi va merge împreună cu ei la marşul republican.

Ministrul său de Interne va avea de asemenea o misiune dificilă, pe lângă securizarea cortegiului, având programată şi o reuniune internaţională pe tema terorismului, unde vor fi prezenţi 11 miniştri europeni de Interne şi secretarul american al Justiţiei, Eric Holder. Letonia, Germania, Austria, Belgia, Danemarca, Spania, Italia, Olanda, Polonia, Suedia şi Marea Britanie vor fi reprezentate.

După aceste momente de omagiu, doliu şi comuniune, vor urma fără îndoială cele ale dezbaterilor, acuzaţiilor, îndoielilor privind sistemele de securitate în care, după cum a recunoscut şi premierul Valls, au existat „breşe”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS