14.4 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateConcurs de dulceaţă şi ţuică la Festivalul Smochinelor de la Șviniţa

Concurs de dulceaţă şi ţuică la Festivalul Smochinelor de la Șviniţa

Mehedinţenii sunt invitaţi sâmbătă să participe la Festivalul Smochinelor din comuna Șviniţa, acesta fiind la a XIV-a ediţie. Aici dulceaţa şi ţuica din smochine sunt la loc de cinste, iar cele mai pricepute gospodine îşi pun la bătaie borcanele cu bunătăți. Iar bărbaţii scot cea mai bună ţuică din smochine, fiecare având secretul său. Din programul zilei mai fac parte manifestări sportive, culturale, de pescuit, iar cei prezenţi vor avea parte şi de cea mai bună muzică atât din România, cât şi din Serbia. Programul manifestărilor va începe de la ora 12.00 şi va cuprinde o serie de întreceri sportive: fotbal, şah, tenis de masă, pescuit. Anul acesta, pentru prima dată, în ziua festivalului vor exista standuri unde se va prepara pe loc celebra dulceaţă de smochine.
„Avem un program diversificat cu muzică pentru toate gusturile, avem comercianţi cu bere, mici, frigărui şi foarte multe surprize. Vor avea loc întreceri sportive, de şah, muzică bună şi, bineînţeles, celebra noastră dulceaţă de smochine, la fel şi ţuica“, a declarat Nicolae Curici, primarul comunei Șviniţa. De la petrecere nu vor lipsi parada costumelor populare, spectacole artistice cu interpreţi şi formaţii de muzică din Șviniţa, Bor-Serbia, Arad, Gottlob, Orşova, Liubcova, Ponoare.
Despre comuna Șviniţa se poate spune că este renumită tocmai datorită smochinilor, arbuşti de origine turcă, ce nu lipsesc din nici o curte. Fiecare locuitor are cel puţin cinci smochini, iar o curte fără acest copac ar fi pustie. Smochinul a fost adus la Șviniţa în urmă cu circa 500 de ani, la fel şi pe insula Ada-Kaleh, de către un paşă turc.
„Aici smochinii cresc precum corcoduşii în Oltenia. Fiecare localnic are smochini roditori, face dulceaţă și ţuică. Şi primăria a plantat 1.000 de smochini şi peste un an vor da rod. Clima în zonă este mediteraneană şi le prieşte foarte bine smochinilor“, a spus primarul Nicolae Curici.
Edilul a decis să înregistreze dulceaţa de smochine de la Șviniţa la OSIM, devenind marcă înregistrată, la fel ca magiunul de Topoloveni. Nici dulceaţa, dar nici ţuica din smochine nu sunt foarte accesibile ca preţ. Fiind sută la sută naturale şi fără adaosuri chimice, un borcan de dulceaţă de smochine se vinde cu 15 lei, iar un litru de ţuică de smochine poate ajunge până la 50 de lei. Festivalul este finanţat de către Uniunea Sârbilor din România, iar de la eveniment nu vor lipsi nici oaspeţi din Serbia, mai exact din localitatea Milanovăţ, înfrăţită de mult timp cu Șviniţa, şi din Bor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS