Ucraina doreşte ca republicile separatiste autoproclamate Doneţk şi Lugansk să fie considerate drept „organizaţii teroriste” de către comunitatea internaţională, transmite Mediafax.ro. „Pregătim demersuri juridice la nivel internaţional pentru ca aşa-zisele republici populare Doneţk şi Lugansk să fie recunoscute drept organizaţii teroriste”, a subliniat preşedintele ucrainean Petro Poroşenko în cursul unei întrevederi cu ministrul olandez de Externe Frans Timmermans. „Teroriştii trebuie anchetaţi”, a continuat Poroşenko, referindu-se la avionul malaiezian care a fost doborât joi deasupra teritoriului ucrainean şi care avea la bord 298 de persoane, dintre care 192 erau cetăţeni olandezi. Preşedintele ucrainean a deplâns faptul că inspectorii internaţionali prezenţi la locul prăbuşirii sunt împiedicaţi de către separatişti să colecteze probe. „Această situaţie este inacceptabilă”, a apreciat Poroşenko.
Autorităţile de la Kiev şi de la Kuala Lumpur au denunţat ieri distrugerea unor indicii la locul prăbuşirii, arătându-se astfel îngrijorate în legătură cu eventualele dificultăţi ce ar urma să apară în cursul anchetei.