Reţeaua Judiciară Română în materie civilă şi comercială se va întruni mâine şi vineri la Orşova, la un seminar cu tema „Noutăţi legislative şi jurisprudenţiale în domeniul Cooperării judiciare în materie civilă”. Evenimentul este organizat de Curtea de Apel Craiova în colaborare cu Ministerul Justiţiei – Direcţia Drept Internațional şi Cooperare Judiciară. În cadrul seminarului se vor purta discuţii referitoare la competenţa jurisdicţională, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie de divorţ şi răspundere părintească, precum şi la obligaţiile de întreţinere, asistenţa judiciară internaţională, competenţa jurisdicţională, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, somaţia europeană de plată, cererile cu valoare redusă şi alte proiecte aflate în curs de negociere în materia dreptului civil şi comercial.
La seminar vor participa din partea Ministerului Justiţiei directorul Viviana Onaca, consilierul Ioana Burduf şi şef serviciu Dorina Dominteanu, alături de magistraţi de la curţile de apel din Craiova, Galaţi, Alba Iulia, Ploieşti, Constanţa, Oradea şi Târgu Mureş, precum şi magistraţi din circumscripţia administrativ-judiciară a Curţii de Apel Craiova.

