Premierul sloven Alenka Bratusek, în vârstă de 44 de ani, şi-a depus astăzi demisia, aşa cum anunţase, un gest care deschide calea alegerilor anticipate, probabil înainte de începerea verii, în această ţară mică din Zona Euro cu economie în plină convalescenţă, potrivit Mediafax.ro. „Îmi propun demisia şi vă rog să informaţi cât mai repede posibil Parlamentul”, a scris Bratusek în scrisoarea sa de demisie înmânată preşedintelui Parlamentului, Janko Veber, publicată pe contul său de Facebook. „Dacă fiecare crede ceea ce spune, atunci vom avea alegeri înainte de începerea verii”, adaugă ea.
Alenka Bratusek a anunţat săptămâna trecută că nu va putea să mai ocupe postul de şef al Guvernului după ce a fost dezavuată de propriul partid, Slovenia Pozitivă (PS). În timpul unui congres, ea a pierdut preşedinţia partidului în favoarea lui Zoran Jankovici, fondatorul partidului şi primarul capitalei Ljubljana, care a fost nevoit să renunţe la conducerea PS după acuzaţiile de fraudă fiscală şi corupţie.

