Motorul de căutare Google şi-a modificat astăzi logoul pentru a o sărbători pe Audrey Hepburn, în ziua în care se marchează 85 de ani de la naşterea celebrei actriţe. Noul logo al Google prezintă profilul chipului actriţei Audrey Hepburn, reprezentat sub forma unui desen alb-negru. De asemenea, cuvântul „Google” apare scris pe un fundal roz, în spatele chipului actriţei. Pe acest fundal roz, artista, fostă ambasadoare a UNICEF, apare în mai multe scene alături de copii din diverse colţuri ale lumi.
Actriţa de origine belgiană Audrey Hepburn, născută pe 4 mai 1929, a fost considerată o legendă a cinematografiei mondiale şi un model al eleganţei. Ea a murit în Elveţia, pe 20 ianuarie 1993, la vârsta de 63 de ani. Audrey Hepburn a câştigat un premiu Oscar pentru rolul din „Vacanţă la Roma”, în 1954, şi un altul pentru acţiunile ei umanitare, în 1993. Potrivit Mediafax.ro, după imensul succes înregistrat de filmul „Vacanţă la Roma”, Audrey Hepburn a devenit unul dintre cele mai apreciate staruri de la Hollywood, jucând în numeroase filme, dintre care cele mai cunoscute sunt „Mic dejun la Tiffany/ Breakfast at Tiffany’s”, „My Fair Lady”, „Povestea unei călugăriţe/ The Nun’s Story” şi „Funny Face”. În ultima perioadă a vieţii sale a fost cunoscută mai ales pentru munca umanitară depusă în calitate de ambasadoare a bunăvoinţei din partea UNICEF.
Imaginea ei de simbol al cinematografiei a rămas vie de-a lungul timpului. La începutul anului 2006, actriţa a fost aleasă cea mai frumoasă femeie a tuturor timpurilor, iar în aprilie 2014 Audrey Hepburn a fost desemnată cea mai frumoasă femeie din ultimii 50 de ani.

