36.5 C
Craiova
luni, 10 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGrecia vrea ca până duminică să ajungă la acord cu UE, BCE şi FMI pentru o nouă tranşă de împrumut

Grecia vrea ca până duminică să ajungă la acord cu UE, BCE şi FMI pentru o nouă tranşă de împrumut

Guvernul de la Atena vrea ca până duminică să ajungă la un acord cu troica creditorilor, formată din Uniunea Europeană (UE), Banca Centrală Europeană (BCE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), pentru deblocarea unei noi tranşe de împrumut, informează Mediafax.ro. „Obiectivul este să ajungem la un acord până duminică”, a spus un oficial din Ministerul de Finanţe.

Ministrul de Finanţe Yannis Stournaras a declarat ieri că analizează un text revizuit al acordului, obiectivul fiind finalizarea cât mai rapidă a negocierilor. „Situaţia nu este proastă, dar este dificilă”, a afirmat Stournaras, după o întâlnire avută aseară cu premierul conservator Antonis Samaras şi partenerul său socialist de coaliţie Evangelos Venizelos.

Negocierile, reluate miercuri după mai multe amânări, trenează de mai multe luni din cauza neînţelegerilor legate de liberalizarea mai multor pieţe, precum cea a laptelui, cărţilor şi medicamentelor, aşa cum solicită UE şi FMI pentru scăderea preţurilor. Potrivit presei elene, Troica a renunţat la unele dintre solicitări, referitoare la impunerea de noi măsuri de austeritate şi continuarea concedierilor în sectorul public în 2015. Potrivit analiştilor, troica nu poate face presiuni prea mari pentru a nu destabiliza un guvern susţinut de o majoritate parlamentară fragilă, cu două luni înainte de alegerile europarlamentare, care coincid cu alegerile locale din Grecia.

Grecia are nevoie de o nouă tranşă de împrumut de 8,5 miliarde de euro, pentru a-şi putea respecta obligaţiile financiare din aprilie şi mai. După şase ani de recesiune şi măsuri dure de austeritate, economia elenă începe să se stabilizeze, Grecia obţinând anul trecut, pentru prima oară în zece ani, un excedent bugetar primar, care exclude serviciul datoriilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS