28.4 C
Craiova
vineri, 12 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateMonedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la primul congres al economiştilor din România

Monedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la primul congres al economiştilor din România

Banca Naţională a României (BNR) va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 30 septembrie 2013, o monedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la iniţierea primului Congres al economiştilor din România. Aversul monedei redă imaginea statuii zeului comerţului, Mercur, aflată pe faţada principală a Palatului vechi al Băncii Naţionale a României, stema României, valoarea nominală „10 lei”, inscripţia în arc de cerc „Romania” şi anul de emisiune „2013”. Reversul monedei prezintă portretele şi numele a trei personalităţi ale ştiinţelor economice, care s-au numărat printre iniţiatorii Congresului economiştilor: Ion Răducanu, Virgil N. Madgearu şi Ion N. Angelescu, anul evenimentului aniversat – „1913” şi inscripţia circulară „Iniţierea primului congres al economiştilor”.

Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 100 monede, iar preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 330,00 lei/buc. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale BNR.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS