32.6 C
Craiova
duminică, 6 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateAccidentul feroviar din Spania: Conductorul trenului, inculpat pentru omucidere și eliberat sub control judiciar

Accidentul feroviar din Spania: Conductorul trenului, inculpat pentru omucidere și eliberat sub control judiciar

Conductorului trenului care a deraiat, miercuri, la Santiago de Compostela, Spania, a fost inculpat pentru ”79 de fapte de omucidere prin imprudență” și eliberat sub control judiciar, potrivit unui tribunal regional din Galicia, informează b1.ro citând AFP. Audiat timp de două ore la un tribunal din Santiago, conductorul Francisco Jose Garzon Amo a fost ”inculpat pentru 79 de fapte de omucidere și un anumit număr de fapte care au antrenat răniri, toate comise prin imprudență profesională”, a anunțat tribunalul prin intermediul unui comunicat.

Garzon, suspectat că nu a frânat la timp la intrarea într-un viraj periculos, a fost eliberat, judecătorul apreciind că nu există un ”risc să fugă sau să distrugă probe”. Conductorul va trebui să se prezinte săptămânal la tribunal, nu va putea să părăsească teritoriul spaniol timp de șase luni fără autorizație judiciară, iar licența de mecanic i-a fost retrasă pentru aceeași perioadă. Potrivit unei comunicări radio cu gara, Francisco Jose Garzon a anunțat că avea, chiar înainte de accident, o viteză de 190 kilometri pe oră, în loc de 80. Accidentul s-a soldat cu 79 de morți și 70 răniți, dintre care 22 sunt în stare gravă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS