14.2 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCentenară sărbătorită de Primăria Târgu Jiu

Centenară sărbătorită de Primăria Târgu Jiu

O bătrână de o sută de ani din municipiul Târgu Jiu a fost sărbătorită ieri de Primăria Târgu Jiu. Direcţia de Asistenţă Socială, din cadrul Primăriei Târgu Jiu, i-a oferit centenarei Elena Udrescu (foto cu batic) un tort şi un buchet de flori. Reprezentanţii municipalităţii au declarat că îşi doresc să repete astfel de gesturi pentru cât mai multe persoane din oraş, care vor atinge vârsta de o sută de ani. Elena Udrescu a rămas văduvă la 36 de ani şi nu s-a mai recăsătorit. Şi-a crescut singură unica fiică şi apoi nepoţii şi strănepoţii. A atins o sută de ani fără să respecte un anumit regim alimentar şi nici prea multe pastile nu a luat. A încercat să ducă o viaţă fără prea multe supărări. Femeia a spus că se simte cât se poate de bine pentru vârsta sa, deşi vederea i-a slăbit foarte mult.

Este în grija fiicei

Cea care o are în grijă pe bătrâna de o sută de ani este Luciana Horhoianu. Şi fiica Elenei Udrescu a ajuns la vârsta de 78 de ani, însă nu crede că va atinge suta de ani, la fel ca mama sa: „Sunt fiica, am 78 de ani; am lucrat 46 de ani în telecomunicaţii. Am doi copii şi doi nepoţi. Mama are 100 de ani şi patru luni. Nu prea mai vede, nu prea mai aude. De ziua ei, am sărbătorit în familie. A rămas văduvă la vârsta de 36 de ani, nu a avut serviciu. Eu m-am căsătorit devreme şi ea a fost întreţinută de mine şi de soţul meu, care a murit acum 33 de ani. Eu sunt singura ei fiică. Nu ne aşteptam să treacă de o sută de ani şi nu credem că noi o să apucăm o asemenea vârstă. Deşi a avut o viaţă destul de grea, încă din primii ani a ştiut cum să şi-o facă bună, cu toate că nu a lucrat niciodată şi s-a descurcat cum a putut şi ea. Oricine îşi doreşte să aibă alături părinţii cât mai mult timp şi eu am fost norocoasă din acest punct de vedere, mai ales că puterile nu au lăsat-o nici acum“, a declarat Luciana Horhoianu, fiica bătrânei. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS