Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă va fi deconectată în această seară de la Sistemul Energetic Naţional, pentru remedierea unor defecţiuni apărute la întrerupătorul de la bornele generatorului electric, informează Agerpres.ro citând un comunicat transmis de Nuclearelectrica. Potrivit reprezentanţilor companiei, deconectarea va avea loc începând cu orele 22:00.
Intervenţia va fi efectuată de fabricantul întrerupătorului şi nu va afecta securitatea nucleară a reactorului, a personalului de exploatare, a populaţiei şi a mediului înconjurător, precizează Nuclearelectrica. „Au fost luate măsurile tehnice necesare pentru ca durata de execuţie a lucrărilor să fie cât mai scurtă, astfel încât, în cursul zilei de 27 iunie, Unitatea 2 a CNE Cernavodă să fie reconectată la Sistemul Energetic Naţional”, a precizat Nuclearelectrica.

