27.8 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBotezul şi cununia vor avea loc numai în bisericile parohiale

Botezul şi cununia vor avea loc numai în bisericile parohiale

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a hotărât ca oficierea Tainei Botezului şi a Tainei Cununiei să aibă loc numai în bisericile parohiale, cu respectarea rânduielilor liturgice. Potrivit agenţiei Mediafax,  decizia a fost luată ieri, în şedinţa Sinodului Bisericii Ortodoxe Române (BOR).
Conform Patriarhiei Române, decizia a fost luată „pentru păstrarea sacralităţii şi solemnităţii acestor Sfinte Taine”.

Sinodul BOR a mai decis sărbătorirea Zilei Culturii Române, în 15 ianuarie, la Patriarhia Română şi în toate eparhiile, pentru a evidenţia legătura dintre cult şi cultură, dintre biserică şi societate în viaţa poporului român.

Sinodul BOR a hotărât, de asemenea, înfiinţarea Asociaţiei Naţionale a Centrelor de Pelerinaj din Biserica Ortodoxă Română, pentru o mai bună organizare a pelerinajelor, „cu scopul apărării şi promovării activităţilor pastorale şi misionare ale Bisericii”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS