Doi bărbaţi de 51 şi 28 de ani din comuna mehedinţeană Cujmir care se aflau cu caprele la păscut pe un teren de la marginea localităţii au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin aseară, după ce au fost loviţi cu o furcă şi un cuţit de un bărbat care susţine că e proprietarul terenului, informează NewsIn. Un localnic a sunat la 112 şi a anunţat autorităţile.
Cei doi bărbaţi, tată şi fiu, au mai multe traumatisme şi plăgi înţepate. Ei au fost duşi la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin, unde au fost internaţi pentru acordarea de îngrijiri medicale.

