Enciclopedia religiilor
de Michel Malherbe, Editura Nemira
Fără să aibă ardenţa ideatică şi bogăţia reflexivă a cărţii lui Mircea Eliade „Istoria ideilor şi credinţelor religioase“, „Enciclopedia religiilor“, autor Michel Malherbe, este un bun şi util instrument pentru edificarea unei viziuni generale asupra fenomenului religiei în vremurile noastre statistice. Lucrarea, de inspiraţie sociologică şi utilitară, apărută în Franţa în 2004, pune în faţa cititorului date, cifre şi scurte referinţe despre cele mai cunoscute religii de pe glob: iudaismul (cea mai veche religie atestată), creştinismul, islamul, zoroastrismul, hinduismul, jainismul, taoismul, budismul, confucianismul etc. Primele trei sunt şi cele mai importante, atât ca fundamentare doctrinară, cât şi ca (exceptând iudaismul) număr de adepţi. Creştinismul este încă religia celor mai mulţi dintre locuitorii planetei, cu 1.890 de miliarde de adepţi, urmată de islam (1.200 de miliarde), hinduism (900 de milioane), budism (400 de milioane). Între creştini, cei mai numeroşi sunt catolicii (1.060 de miliarde), urmaţi de protestanţi (440 de milioane) şi de ortodocşi (180 de milioane). În cadrul Ortodoxiei, România este a treia ţară, după Rusia şi Ucraina, ca număr al celor botezaţi astfel (18 milioane), în timp ce cei mai mulţi catolici se găsesc în Brazilia (165 de milioane). În Germania, putem remarca un fapt interesant, din acest punct de vedere: sunt înregistraţi 29 de milioane de catolici şi 30 de milioane de protestanţi. Germania este practic divizată în două din punct de vedere al credinţelor religioase. Cei mai mulţi musulmani nu se găsesc în ţările arabe, ci în Indonezia, Pakistan, Bangladesh, India. Ultima ţară nu este însă dominată de islamism, ci de hinduism (800 de milioane). Malherbe, care face o radiografie statistică minuţioasă, inclusiv a bisericilor locale, altele decât cele notorii, ne spune care ar fi cifra ateilor întregistraţi ca atare, deşi e greu de crezut că ea poate fi obiectivă: 200 de milioane. Campioană e China, cu 100 de milioane, dar ce înseamnă asta la o ţară atât de mare? Aici sunt declaraţi 120 de milioane de de budişti. Partea cea mai interesantă a acestui prim volum este dată de prezentarea sintetică a marilor religii, dar şi a religiilor aflate la graniţa cu filozofia (taoism, budism, confucianism), ca şi a sincretismelor (Bahai) sau cvasireligiilor (francmasoneria, rozicrucianismul, new age). Este prezentată până şi o antireligie (comunismul). Cititorul curios se poate delecta urmărind apariţia primelor religii monoteiste, cu întemeietorii lor legendari (Avraam, circa 1850 î.Hr.), iudaismul (Moise, cca. 1250 î.Hr.), zoroastrismul (Zoroastru, 650 î.Hr.), taoismul (Lao-Zi, 650 î.Hr.), budismul (Buddha, 560 î.Hr.) etc.
După creştinism, iniţiat de Iisus Hristos şi făcut cunoscut lumii de Apostolul Pavel, apar islamismul (la vreo 600 de ani după aceea), budismul japonez, luteranismul, anglicanismul (apărut ca urmare a voinţei lui Henric al VIII-lea, care nu putea divorţa cum dorea şi astfel s-a rupt de Biserica Catolică!), până la mormoni, Martorii lui Iehova etc. Un caz de biserică locală, destul de complicat şi chiar amuzant în anumite aspecte, este Iglesia ni Kristo (Biserica lui Hristos), fondată în 1914 în Filipine, de Felix Manalao. Întemeietorul, care a murit în 1963, susţine o apropiere de doctrina catolică, însă faptele contrazic ideea. Se apropie, mai degrabă, de erezia ariană, care nega existenţa lui Hristos şi existenţa treimii. Sunt împotriva idolatriei, aşa cum stă scris în Biblie, însă într-un asemenea grad încât au interzis simbolul crucii. Botezul se face adulţilor, printr-o singură imersiune, iar divorţul nu e admis. Credincioşii oferă acestei biserici, ca şi mormonii, 10% din veniturile lor. Participarea la slujbă a celor patru milioane de adepţi se face ca la o zi de muncă: fiecare credincios are o fişă individuală pusă la avizier la intrarea în templu. Adică, pontaj. Nu ni se spune dacă au dreptul la „concediu“. Enciclopedia lui Malherbe este instructivă pentru cei care se doresc informaţi pe scurt cu privire la motivaţia internă a acestor religii, precum şi a obiceiurilor, adesea stranii, care însoţesc viaţa de cult pe întreg mapamondul. E clar că o persoană din emisfera nordică, sobră, introvertită, nu ar putea înţelege în ruptul capului ritualurile pitoreşti, aproape carnavaleşti ale uneia din emisfera sudică. Apartenenţa geografică joacă un rol important în definirea religiilor, ca şi factorul ideologic sau chiar politic.
