22 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePonta a plecat spre Bruxelles

Ponta a plecat spre Bruxelles

Premierul Victor Ponta a plecat joi dimineaţa spre Bruxelles, însoţit de ministrul de Externe şi de cel al Afacerilor Europene, conform Mediafax. Delegaţia premierului s-a urcat într-un avion de linie Tarom, care a fost garat în faţa salonului oficial al aeroportului. După ce au urcat jurnaliştii, la avionul aflat în faţa salonului oficial au fost aduse de la terminalul aeroportului, cu un autobuz, persoanele care au cumpărat bilet pentru cursa Tarom spre Bruxelles. Ulterior, au urcat în aeronavă premierul şi membrii delegaţiei oficiale.
Curtea Constituţională a decis, miercuri, cu majoritate de voturi, că preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de şef al statului, această atribuţie putând fi delegată de către acesta, în mod expres, prim-ministrului. După decizia Curţii Constituţionale, premierul Victor Ponta a declarat însă că va merge, „evident”, la Bruxelles, la Consiliul European.
Preşedinţia a refuzat să comenteze decizia. Joi dimineaţă, pe site-ul Preşedinţiei, nu figurează nici un program al preşedintelui Traian Băsescu pentru ziua de 28 iunie. Miercuri seara, Guvernul a transmis că primul-ministru va efectua „o vizită” la Bruxelles, în perioada 28-29 iunie, şi că Biroul de presă va pune la dispoziţia mass-media, în timp util, informaţii referitoare la programul premierului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS