7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIgaş: Nu s-a luat o decizie privind comasarea alegerilor

Igaş: Nu s-a luat o decizie privind comasarea alegerilor

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, azi, că nu există nicio decizie, nici la nivelul Guvernului, nici al coaliţiei, privind angajarea răspunderii Guvernului pe legea prin care alegerile parlamentare şi locale se comasează, informează Mediafax.
Igaş a precizat că proiectul de lege al MAI privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare a intrat în dezbatere publică, acesta urmând să fie "îmbunătăţit" înainte de a fi discutat în Guvern.
Ministrul a spus, răspunzând unor întrebări, că până la momentul de faţă în MAI nu s-au făcut calcule privind un număr de parlamentari, criticile opoziţiei faţă de faptul că proiectul ministerului nu ia în calcul reducerea parlamentarilor fiind, potrivit lui Igaş, "interpretări" eronate.
Igaş a precizat că stabilirea numărului de parlamentari va face obiectul unui alt proiect legislativ.
Ministrul a afirmat că şi capitolul privind pedepsele pentru infracţiuni electorale poate fi modificat în urma dezbaterii publice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII