25.5 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateANI sesizează Parchetul pentru cercetarea a cinci deputaţi

ANI sesizează Parchetul pentru cercetarea a cinci deputaţi

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea cercetării a cinci deputaţi: Oana Niculescu Mizil (PSD), Sonia-Maria Drăghici (PSD), Mihai Radan (minorităţi), Stelică Iacob Strugaru (PDL) şi András Levente Mate (UDMR). Potrivit Agerpres, aceştia sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, după ce şi-ar fi angajat ilegal rude apropiate la birourile parlamentare din teritoriu.
Oana Niculescu Mizil ar fi propus angajarea şi ar fi avizat contractul individual de muncă privind angajarea mamei sale, Lidia Niculescu Mizil Ştefănescu, începând cu 29 aprilie 2009 – prezent, la Biroul Parlamentar deţinut în Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti, încălcând, astfel, prevederile Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 
Sonia-Maria Drăghici şi-ar fi angajat fiul, Doru Vladimir Drăghici, în Biroul Parlamentar deţinut în Circumscripţia electorală nr. 5 Bihor. 
Deputatul Mihai Radan ar fi propus angajarea şi ar fi avizat încheierea contractelor individuale de muncă privind angajarea fiului său, Liubomir Mile Radan, în perioada 2004 – prezent, şi ar fi încheiat contractul civil privind angajarea soţiei sale, Elena Radan, în perioada 2006 – 2008, în Biroul Parlamentar – Circumscripţia electorală nr. 11 Caraş-Severin. 
Deputatul PDL Stelică Iacob Strugaru şi-ar fi angajat fiul, Radu Iacob Strugaru, începând cu data de 1 iunie 2009, în Biroul Parlamentar – Circumscripţia electorală nr. 7 Botoşani. 
Şi deputatul UDMR András-Levente Mate este acuzat că şi-ar fi angajat ilegal soţia, Erzsebet Mate, în perioada 16 martie 2010 – 1 ianuarie 2011, în Biroul Parlamentar – Circumscripţia electorală nr. 13 Cluj. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU